Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kogălniceanu, încă în evaluări

Publicat in Jurnalul, vineri 29 iulie 2011 ·

Agitaţie pe pistele aeroportului mi­litar de la Kogălniceanu, de unde avioanele-cargo americane pleacă regulat spre Afganistan, pentru a livra trupelor armament şi echipament. În urmă cu trei luni, mai mulţi specialişti din Statele Unite au venit la Kogălniceanu pentru a-i testa capa­citatea şi a-i verifica potenţialul de centru multilateral. Nu au o misiune tocmai uşoară – ei trebuie să eva­lueze felul în care baza de la Mihail Kogălniceanu poate juca un rol pentru frontul din Afganistan şi să exa­mineze potenţialul acesteia de a servi drept centru de transporturi logistice pentru operaţiuni viitoare, scrie pu­blicaţia Stars and Stripes, a Armatei Statelor Unite.

Transportul materialelor din şi în Afganistan pe drumurile pakistaneze reprezintă, evident, un risc – în zonele rurale din această ţară vecină Afga­nistanului talibanii obişnuiesc să arunce în aer cam tot ce le pică "la mână". În special convoaiele militare care tranzitează regiunile tribale din Pakistan. Pe de altă parte, americanii nu se pot folosi de bazele lor din vecinătatea Afganistanului din motive obiective – în Kîrgîzstan s-au înmulţit conflictele politice, iar Fe­deraţia Rusă impune termeni duri pentru ca teritoriul ei să fie tranzitat de camioane americane încărcate cu echipamente pentru militari din teatrul afgan de luptă. Astfel că România poate fi prezentată ca singura rezolvare la problema americană. Baza Kogălniceanu este atractivă parţial datorită apropierii sale de Portul Constanţa de la Marea Neagră, care oferă acces la alte rute de tranzit. Pe de altă parte, România, stat membru NATO, va permite transportul echipamentelor atât către, cât şi dinspre Afganistan. Nu toate ţările permit traficul în ambele sensuri, a explicat, pentru Stars and Stripes, locotenent-colonelul Greg Derner, ofiţer de logistică la sediul Comandamentului European ame­rican din Stuttgart.

În pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°