Piatra nestemata a Bucurestiului

Saptamanile acestea am avut norocul sa stau la Mogosoaia mult mai mult decat o facusem pana acum. In Bucuresti, canicula era in toi, dar la umbra vechilor gradini si alei, am putut sa ma incarc pe indelete de tainele si de farmecul Palatului. O saptamana intreaga n-am iesit din perimetrul acela de vis vechi, vis incins in ziduri rosii, de caramizi brancovenesti. Si poate ca asa m-am mai apropiat putin de inefabilul Mogosoaiei, pe care tot incerc sa-l dibui de cand am calcat prima data in curtea brancoveneasca, transformata de Martha Bibescu intr-un adevarat paradis. Un loc tainic, de regasire, tesut de umbrele unor amurguri petrecute demult. Pentru mine, Mogosoaia a fost dintotdeauna piatra nestemata a Bucurestiului. Stralucirea aristocratica a domeniului a urcat sau a coborat solidara cu aceea a Capitalei. Iar de vreo zece ani, vechea stralucire a Palatului Marthei Bibescu a reinviat aproape cu totul. La renasterea Palatului brancovenesc au contribuit cativa arhitecti si peisagisti romani de marca, intre care Aurelian Botez, Nicolas Triboi sau Alexandra Juvara-Chiliman.

Intrarea in palat In acesti ani, ei au refacut aproape complet vechea eleganta princiara a domeniului, asa cum a fost ea gandita in vremurile de aur, folosindu-se pentru prima oara planurile originale ale Palatului din vremea Marthei Bibescu, aduse din Anglia, de la urmasii printesei. Urmasi de sange albastru, ce vorbesc englezeste, dar simt romaneste.

Odata cu frumusetea Palatului si a gradinilor, faima culturala a Mogosoaiei a renascut si a crescut si ea. Azi, Mogosoaia aproape ca ar putea fi considerata castelul pictorilor, daca prezenta lor n-ar fi insotita de manifestari la fel de viguroase ale poetilor, traducatorilor si muzicienilor. Sutele de expozitii ale celor mai buni plasticieni romani din tara si diaspora au sporit zestrea Pal