Pe domnul care-şi face pete
pe mâini, când scrie, – pe „Mopete”
l-am cunoscut (când da să urce,
noi coborând) în prag de lift.
Ploua cu ace de molift
şi n-ar fi vrut să ne încurce
pe mine şi Dimov, – cu care
ar fi făcut o patrulare
prin ploaia de a cărei apă
se apăra prin ridicare
de guler şi prin două sticle
de amprentabile bezicle.
Era-nsoţit de-o groasă mapă
cu poesii, mai vechi, mai nouă,
în care, îndeobşte, plouă
şi-n care el, pe larg, descrie
cum e pe cale să le scrie
într-un poem care transcrie,
în şiruri paralele, ploaia;
sau cum „se aşeza să ningă”
şi fulgii ezitau în aer
mai înainte să ne-atingă,
iar dacă se porneau cu droaia,
învăluindu-ne-ntr-un şlaier,
doar ceaiul lumina odaia
obscură, cu lumina aia
care, datând din Biedermeier,
nu mai e cine să o stingă.
(Spectacol cu Dimov, Bucureşti, Ed. Vinea, 2002)
Pe domnul care-şi face pete
pe mâini, când scrie, – pe „Mopete”
l-am cunoscut (când da să urce,
noi coborând) în prag de lift.
Ploua cu ace de molift
şi n-ar fi vrut să ne încurce
pe mine şi Dimov, – cu care
ar fi făcut o patrulare
prin ploaia de a cărei apă
se apăra prin ridicare
de guler şi prin două sticle
de amprentabile bezicle.
Era-nsoţit de-o groasă mapă
cu poesii, mai vechi, mai nouă,
în care, îndeobşte, plouă
şi-n care el, pe larg, descrie
cum e pe cale să le scrie
într-un poem care transcrie,
în şiruri paralele, ploaia;
sau cum „se aşeza să ningă”
şi fulgii ezitau în aer
mai înainte să ne-atingă,
iar dacă se porneau cu droaia,
învăluindu-ne-ntr-un şlaier,
doar ceaiul lumina odaia
obscură, cu lumina aia
care, da
