Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bejinariu ar putea candida împotriva lui Vanghelie

Publicat in Curierul, vineri 29 iulie 2011 ·

Deputatul PSD Eugen Bejinariu este favoritul conducerii centrale a partidului pentru a candida la funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, alegerile urmând să aibă loc la toamnă, au declarat, surse din conducerea partidului, informează Mediafax. Fostul secretar general al Guvernului PSD are susţinerea lui Victor Ponta şi a lui Adrian Năstase pentru a candida la funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti. Potrivit surselor citate, prima variantă a celor doi lideri ai PSD a fost senatorul Dan Şova, la care s-a renunţat după ce ANAF l-a acuzat de nereguli în derularea unor contracte de consultanţă juridică la complexurile energetice Rovinari şi Turceni. PSD Bucureşti este coordonată acum de un Birou interimar, condus de Victor Ponta, Adrian Năstase şi Ion Iliescu, după ce structura de conducere cu Marian Vanghelie preşedinte a fost dizolvată de Comitetul Executiv. Sursele menţionate au mai arătat că la o şedinţă de coordonare la care au participat, pe lângă cei trei lideri centrali, şi preşedinţii organizaţiilor PSD de sectoare, precum şi o serie de secretari ai PSD Bucureşti, Victor Ponta a acceptat organizarea de alegeri municipale la toamnă, cel mai probabil în luna septembrie. În aceeaşi şedinţă, au mai arătat sursele citate, Ponta şi Năstase au propus schimbarea lui Bogdan Georgescu din funcţia de preşedinte executiv al PSD Bucureşti, fără a obţine voturile necesare. Până atunci, organizaţiile de sector trebuie să ţină consilii pentru reorganizare, în două cazuri acest lucru făcându-se deja.

Alegerile ar urma să fie organizate într-o Conferinţă municipală extraordinară, care va trebui convocată de Consiliul Municipal PSD Bucureşti

Potrivit surselor citate, miza organizării consiliilor de sector este schimbarea unor lideri locali apropiaţi ai lui Vanghelie şi modificarea delegaţilor pentru Conferinţa extraordinară. Eugen Bejinariu a fost secret

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 19 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 48 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 35 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 7 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°