Un român, în vârstă de 28 de ani, stabilit în Franţa a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că îşi trimitea propria prietenă, de 19 ani, să se prostitueze.
Proxenetul a primit o interdicţie pentru cinci ani pe teritoriul Franţei, informează mifilibre.fr.
Mihai nu vorbeşte franceza, dar cu ajutorul unui translator a negat că ar fi proxenetul celei pe care o prezenta ca fiind "iubita sa".
La 19 ani, Georgiana, o tânără micuţă şi frumoasă, seamănă cu o adolescentă şi pare să aibă mare succes pe drumul naţional 6 009 la Prat-de-Cest, Sigean şi Narbonne.
Considerată a fi victimă, ea nu a dorit totuşi să se constituie ca parte civilă în procesul iubitului său. Cei doi sunt romi şi provin din acelaşi sat. Împinsă de sărăcie, Georgiana şi-a părăsit ţara pentru a-şi vinde farmecele la Barcelona şi Gerone, apoi la Montpellier şi, în cele din urmă, în Sigean.
Mihai susţine că a întâlnit-o din greşeală atunci când a mers în Spania pentru a se întâlni cu un văr, şi că de atunci niciodată nu a profitat de ea.
Această versiune nu coincide însă cu ancheta poliţiei. Mihai nu munceşte şi nu are niciun venit oficial. Cu toate acestea, conduce un BMW coupe, o duce pe Georgiana la locul ei de muncă, plăteşte chiria cash de şase luni şi mobila din apartament. Georgiana câştigă în medie 500 de euro pe zi, având cam 15 clienţi.
O sumă frumuşică, dar, cu toate acestea, ea nu a reuşit să trimită niciun ban părinţilor săraci, rămaşi acasă, aşa cum le-a promis. Mihai lua totul.
Bărbatul, pentru care acuzarea s-a cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare, a primit interdicţia de a mai intra pe teritoriul Franţei, timp de cinci ani, dar şi o condamnare de trei ani de închisoare.