* 60 de ani de la deportarile in Baragan *
Casa veche, din chirpici, a familiei Dontu, din satul Fundata, are acum alura unei case prospere, cu o gradina superba. In living, la adapost de limba de foc a Baraganului, doamna Greta imi intinde o cutie cu dropsuri din acelea ieftine, care se vand la kilogram in orice bacanie sateasca: "Te rog, serveste". Si odata cu prima bomboana incepe chiar povestea locului in care ma aflu.
16 iunie 1951. Undeva, in Banat, aproape de granita sarbeasca, intr-o casa obisnuita, Vladimir statea cu capul in maini si coatele pe genunchi. Privea fix podeaua si parea ca asculta zgomotul nelamurit al ulitei. Se auzeau carute grabite, voci de militieni injurand si femei care se vaicareau stins. Usa celeilalte camere se deschise si el tresari. In prag aparu moasa, stergandu-se pe maini cu un prosop alb:
- E fetita. Sa va traiasca!
Vladimir se apropie de patul in care Ecaterina, sotia lui, statea intinsa, tinand in brate mica faptura pe care o asezase deja la san.
- Katiusa, draga mea Katiusa! spuse Vladimir, sarutandu-si sotia.
Si se apleca asupra ei cu lacrimi in ochi si cu fata luminata de fericire. Apoi, dintr-o data, parca isi aminti de ceva. Isi sterse lacrimile si bucuria ii ingheta pe obraz. Spuse doar:
- Chemati preotul.
Era deja noapte afara cand a ajuns preotul. Venise prin spatele casei, sarind gardurile gradinilor, ocolind astfel patrulele militiei ce impusesera interdictia de a circula noaptea. Vladimir i-a spus de ce il chemase: voia sa ii boteze fetita atunci, pe loc. Il lasa pe parinte sa isi pregateasca cele trebuincioase si el iesi cu speranta ca vreun vecin va accepta sa fie nas. N-a apucat sa ajunga la vecini. Tocmai atunci, o femeie trecea pe langa garduri, prin intuneric. A acceptat sa naseasca fetita. Greta Dontu. A doua zi, zvonurile pe care Vladimir le auzise s-au adeverit.
