Cunoscut pentru adevărul frust al filmelor sale, regizorul Radu Muntean ar schimba din temelii şcoala românească, „pentru că vrea să te înveţe tot şi nu te învaţă nimic“.
Şcoala, în perioada comunismului, nu e deloc o amintire neplăcută pentru Radu Muntean. Regizorul, care ne-a primit într-un studio în care lucrează la montarea unui documentar despre dragoste şi penitenciare, mărturiseşte fără ezitări că „a avut o copilărie fericită", în care bătut mingea de nenumărate ori pe un teren pe care în ultimii ani s-a ridicat o clădire uriaşă, lângă Catedrala Sfântul Iosif, din centrul Capitalei, şi că a copiat la unele examene. În schimb, admiterea la facultate, chiar în vara lui 1989, a fost foarte serioasă. Se pregătise doi ani pentru ea şi a luat fără probleme. Mai trist, pentru Radu Muntean, e că „ăia mici" ai lui învaţă după un Abecedar aproape identic cu cel pe care l-a întâlnit el însuşi, acum trei decenii.
Căderea lui Ceauşescu v-a prins...
Terminasem liceul, eram în armată. Ţin minte acea epocă pentru socializarea din şcoală, cel mai plăcut lucru legat de liceu. Eu abia aşteptam să se termine vacanţa şi să înceapă şcoala! Nu mă omoram cu învăţatul, dar aveam o grămadă de prieteni şi îmi plăcea să-mi trec timpul cu ei.
În ce cartier aţi crescut?
Sala Palatului, de fapt în curtea Catedralei Sf. Iosif, la Şcoala Generală nr. 118 „Vasile Alecsandri". După-aia am sărit gardul şi am făcut liceul la „Sava", pe timpul ăla „Nicolae Bălcescu". Opţiunea nu a fost impusă de părinţi sau justificată de o înclinaţie pe care aş fi avut‑o eu pentru matematică şi fizică (profilul liceului). Mai degrabă a fost determinată de faptul că aproape toţi colegii mei de generală au hotărât să dea aici. Şi până la urmă, din 30-şi-ceva de copii câţi eram în clasă la generală, 28 am rămas împreună în aceeaşi clasă şi mai departe.
Pr