În atmosfera de redeşteptare intelectuală din România de la finele anilor ’60 – promisiuni tot mai ferme de liberalizare, urmate de cîţiva paşi în direcţia cea bună, atitudinea net anti-sovietică din august 1968 cu ocazia invadării Cehoslovaciei de către sovietici, deschiderea spectaculoasă spre Occident – o carte semnată de debutantul Toma Pavel, împreună cu cîteva studii şi articole ale aceluiaşi, semnalau că ceva se schimbase realmente în România. Cartea se numea Fragmente despre cuvinte (apărută la EPL, în 1968), studiile de stilistică erau consacrate lui Al. Macedonski, Al. Philippide, metaforei etc., îşi culegeau inspiraţia din cele patru vînturi, dar marcau apăsat o nouă stare de spirit. Însuşi faptul că apariţia lor avusese loc arăta, pentru cine avea ochi să vadă, că puterea politică, dominantă şi strivitoare, hotărîse că anumite concesii se dovedeau totuşi necesare şi că viziuni novatoare, contrazicînd în esenţa lor principiile comuniste, puteau de acum încolo să se manifeste discret. În lumea intelectuală românească a anilor ‘60, Fragmente despre cuvinte a produs un mic şoc, însă calculul oficialităţilor se dovedise corect: numărul celor care aveau acces la adevărurile şi mai ales la interogaţiile din cartea lui Toma Pavel era atît de redus, încît experienţa merita să fie încercată. Riscurile păreau minime.
Astăzi, scrierile româneşti semnate de Toma Pavel înaintea plecării lui din România au căpătat importanţă de document istoric; înţelegem, cu ajutorul lor, sensul evoluţiei ulterioare a gînditorului, urmărim firul logic al unei evoluţii ce se afla clar semnalată atunci cînd viitorul exeget al literaturii avea doar 26-27 de ani. Admirăm, în ecou îndepărtat, texte româneşti premonitorii, aşa cum facem cu scrierile lui Mircea Eliade din anii ‘30.
Presimţind ceea ce avea să se întîmple la noi peste nu multă vreme, lingvistul-filozof a plecat