Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bute: Nu prea am cu cine să boxez

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 iulie 2011 ·

Pugilistul Lucian Bute, campion mondial la supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că nu prea are adversari de valoare la categoria sa şi a precizat că aşteaptă următoarele două meciuri pentru a unifica centurile.

„Îmi doresc să lupt cu Kelly Pavlik, pentru că este un boxer foarte bun, un fost campion mondial, a avut două centuri mondiale şi cred eu că este un nume foarte mare. Din 37 de victorii, are 32 prin KO. Cu cine să mai boxez? Nu prea am cu cine. Va fi finala Super Six. Sper să obţin victoria în faţa lui Kelly Pavlik şi anul viitor să unific centurile cu câştigătorul turneului Super Six“, a spus Bute, pentru Mediafax.

„Mister KO“ a mai afirmat că după fiecare vacanţă petrecută în România se întoarce obosit în Canada. „De fiecare dată când vin în România spun că plec în vacanţă. Dar vacanţa practic e în Canada. Când mă întorc în Montreal o să am timp să mă odihnesc. Într-adevăr, aici e bine, îmi văd familia, îmi văd prietenii, îmi încarc bateriile, dar mă odihnesc la Montreal. A fost o perioadă lungă de pregătire, o încărcătură emoţională. Psihic, nu a fost foarte uşor, nici din punct de vedere fizic. Mai mult, după victorie, am fost invitat la anumite evenimente şi a fost destul de obositor. Dar face parte din cariera mea şi trebuie să accept invitaţiile cu mare drag“, a completat Bute.

Pugilistul Lucian Bute şi-a păstrat cu succes, pentru a opta oară, centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe 9 iulie, la Bucureşti, pe francezul Jean Paul Mendy, prin KO, în repriza a patra a meciului desfăşurat la Romexpo, în faţa a 10.000 de spectatori. Pugilistul Lucian Bute, campion mondial la supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că nu prea are adversari de valoare la categoria sa şi a precizat că aşteaptă următoarele două meciuri pentru a unifica centurile.

„Îmi doresc să lupt cu Kelly Pavlik, pentru că este un boxer

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°