Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se ocoleşte o ordonanţă de guvern

Publicat in Romania Libera, vineri 29 iulie 2011 ·

Pe un spaţiu verde din zona Răzoare din Capitală s-ar putea construi un bloc de 20 etaje pe spaţiul verde, deşi este în vigoare OG nr. 114/2007, care interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi sau reducerea suprafeţei lor.

Proiectul de construcţie a blocului-turn a primit undă verde din partea Comisiei Tehnice de Urbanism a Capitalei. „Noi am recomandat proiectul spre avizare şi aprobare, ţinând cont de faptul că în planul urbanistic general (PUG) se prevede că acolo este o zonă verde cu un accent de înălţime, deci se dă posibilitatea realizării construcţiei. Acest lucru este specificat şi în planul urbanistic zonal (PUZ)", a declarat Sorin Gabrea, preşedintele Comisiei Tehnice de Urbanism. Asupra modului în care a fost aprobat acest PUZ a atras atenţia Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. „Prin PUZ-ul din 2008, spaţiului verde în cauză i-a fost schimbată în mod ilegal funcţiunea în «spaţiu verde modificat», în care se pot construi imobile, cu condiţia ca procentul de ocupare a terenului să nu depăşească 15%. Noţiunea de „spaţiu verde modificat" nu există în legislaţia din urbanism", a declarat Nicuşor Dan, preşedinte la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Ordonanţă contestată de edili

Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat că OG. nr. 114/2007 este, „din punct de vedere juridic, o aberaţie". Mulţi investitori care aveau în proprietate un spaţiu verde pe care au dorit să construiască, iar edilii nu le-au dat aprobările necesare, conform OG nr. 114, au făcut plângeri în instanţă şi au obţinut dreptul de a ridica imobile. Pătraşcu a explicat că, în cazul construcţiei de la Răzoare, Comisia de Urbanism a dat undă verde proiectului pe baza PUZ-ului existent, iar specialiştii de la mediu vor decide dacă aprobă sau nu proiec-tul când acesta va ajunge la ei.

Mulţi investitori care aveau în proprietate un spaţiu ve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 14 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 38 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°