Patru foşti poliţişti constănţeni, care au slujit legea o viaţă întreagă, au păţit ruşinea de a-şi vedea numele târâte în scandaluri provocate de propriii copii, care au decis să treacă de cealaltă parte a legii.
Unul dintre ei este Florin Saragea, fiul fostului purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisar şef Marian Saragea. Una dintre contravenţiile reţinute în sarcina lui Florin Saragea este conducerea unui autoturism având permisul suspendat. Anul trecut el a ameninţat cu pistolul poliţiştii din Cumpăna, care au avut „tupeul" să îl tragă la răspundere pentru faptul că a fost prins, din nou, conducând fără permis o maşină neînmatriculată.
Florin Saragea s-a ales cu al doilea dosar penal pe 24 noiembrie 2010, fiind reclamat de fosta soţie şi de mama acesteia că le-a agresat şi şi-a luat fiul, fără permisiunea tutorelui, pe care l-a dus în Techirghiol, unde a şi fost găsit de oamenii legii.
Lotreanu, la primul dosar Un client mai vechi al oamenilor legii este Alexandru Cătălin Lotreanu, fiul fostului comandant al Secţiei 1 de Poliţie, comisar şef Dumitru Lotreanu. El este protagonistul mai multor scandaluri, dar de fiecare dată a scăpat basma curată. Acum, se pare că i s-a înfundat: s-a ales cu dosar penal şi a stat 29 de zile în arest preventiv pentru utilizarea la plată a unor carduri clonate.
Cercetat în dosar de proxenetism Şi fiul fostului adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar şef Adrian Nicola, Radu Ştefan Nicola (28 de ani) este învinuit în cazul reţelei de prostituţie în care sunt implicate nume grele din politică şi showbiz. Tot mai multe nume cunoscute ale vieţii mondene constănţene apar în dosarul „Prostituţie şi politicieni".
Click pe poze pentru o galerie foto cu beizadelele de poliţişti!
Anchetatorii îl acuză pe tânăr că a negociat cu unii dintre clienţi sumele ce t