"Am fost creaţi ca să credem", spunea ades Părintele Arsenie Papacioc recent plecat din această lume. Ca şi-n alte cazuri, regret că nu l-am căutat mai des, dar amintirea celor câteva întâlniri faţă către faţă mi-a rămas în inimă, vie. ..

Creştinismul înmiresmat întruchipat de Părintele Arsenie Papacioc avea uneori nuanţe surprinzătoare: "A fi vesel înseamnă că deja eşti omul Cerului mai mult decât al pământului, decât al firii tale", repeta adesea. Iată de ce Părintele recomanda constant "o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii ale unuia şi ale altuia". Se înţelege că această stare de veselie este cu totul altceva decât cea obişnuită, din punct de vedere calitativ este altfel decât veselia afişată zilnic. Era un părinte blând şi creativ, rafinat, ferm şi flexibil, a cărui inteligenţă duhovnicească transpira clipă de clipă din priviri, din gesturi, din atitudine.

"Nu recomand nevoinţe, recomand o stare de prezenţă permanentă". Prezenţa - această constantă a căutătorilor isihiei se mai numeşte în limbaj tehnic trezvie. Dar Pr. Arsenie traducea în termeni simpli: prezenţa este o stare de "opoziţie faţă de păcat şi patimă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine".

"Un neam trăieşte prin cei care ţâşnesc spre Cer", mai spunea Părintele. Şi chiar sfinţia sa a fost un demn exemplu, alături de o seamă de alţi importanţi duhovnici ortodocşi români, mulţi dintre aceştia făcând parte din legendara, deja, Mişcare Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti: Pr. Sofian Boghiu, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Andrei Scrima sau Pr. Petroniu Tănase. Cel din urmă, plecat la Domnul acum câteva luni, tot nonagenar, după ce a trăit ultimile decenii la Sf. Munte Athos, i-a fost şi naş de călugărie Părintelui Ar