Timotei Cipariu face parte în literatura română din familia spiritelor enciclopedice, fiind un polihistor, un cărturar de cuprindere enciclopedică, aşa cum a fost în epoca medievală Dimitrie Cantemir, dintre contemporanii săi, Ion Heliade Rădulescu şi B.P. Hasdeu, iar dintre urmaşi, G. Călinescu şi Mircea Eliade.

Dominanta preocupărilor sale lingvistice şi filologice a pus în umbră, şi pe nedrept, multă vreme, celelalte componente ale activităţii sale: teologică, istorică, didactică, culturală şi literară. Subliniem ultima componentă enumerată a activităţii sale – cea literară – pentru că scriitorul Timotei Cipariu este încă puţin cunoscut. El a fost relevat prin seria „Restituiri” a Editurii Dacia prin anii ’80 ai veacului de curând încheiat, când ni s-au dezvăluit patru ipostaze ale scriitorului: prozatorul memorialist, poetul, oratorul şi epistolierul.

Cuvântările (Discursurile) şi predicile sale îl desemnează ca pe unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai oratoriei româneşti. Despre arta oratorică a lui Timotei Cipariu a vorbit, mai întâi, Ioan Raţiu, primul său biograf – „În adunările Asociaţiunei, Cipariu a luat des cuvântul, şi de câte ori el îşi spunea părerile, totdeauna lăsa lumină în cestiunile de care vorbea. Începând de la cuvântările sale mai mici de deschidere sau de închidere ale adunărilor generale ţinute supt prezidiul seu, ca bunăoară la Blaj (1863), la Haţeg (1864) şi la Abrud (1865), şi până la discursuri, cu toate că nu avea o capitală însuşire oratorică, timbrul vorbirei dulci, în cuprins rămase totdeauna un măestru neîntrecut” –, şi apoi, poetic, Ioan Alexandru, înfăţişându-l în cadrul istoric al Câmpiei Libertăţii, în ziua de 15 Mai 1848, zi de lumină, de mărire şi de libertate română – „Cipariu Timotei e la cuvânt / Colinele şi holdele-l ascultă/ Târnava s-a oprit în cursul ei / Să poată trece îngerul la luptă”.

Cuvâ