Scriitorul francez Éric-Emmanuel Schmitt (51 de ani), laureat al Premiului Goncourt, autorul bestsellerului „Oscar şi Tanti Roz“, spune că admiră femeile fiindcă viaţă lor „presupune mai multe constrângeri decât a bărbaţilor“. Schmitt a gândit cu mintea cititoarelor lui în volumul „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri“, apărut recent în româneşte, o colecţie de texte despre opt personaje feminine.

Înainte să scrieţi „Cea mai frumoasă carte din lume" aţi regizat un film pornind de la o poveste care se află în carte. De obicei, filmul urmează cărţii, nu invers...

Am scris această povestire pentru ecran fiindcă nu-mi doream să debutez ca regizor adaptând un text deja scris. Voiam ca luminile şi umbrele să ia locul cernelii, iar cadrul să se substituie cuvintelor. După câteva luni de filmări mi s-a făcut atât de dor de literatură, încât am început să scriu la masa de montaj, în timpul plicticoaselor şi nesfârşitelor operaţiuni tehnice. După ce am încheiat şapte nuvele, am hotărât că a opta va fi cea deja transpusă în imagini, „Odette Lumeaîntreagă", povestea unei cititoare entuziaste care salvează viaţa unui scriitor depresiv. Un imn închinat lecturii, iar nu scrisului.

Cum a fost să vă exersaţi imaginaţia ca să puteţi scrie literatură, deşi lucraţi în acelaşi timp pentru film - o muncă tehnică?

Când scriu, sugerez, nu descriu. Zgândăr imaginaţia cititorului, sperând să declanşez o reacţie prin care el să alcătuiască o carte alături de mine. Mi s-a spus adesea: „Poate e ciudat, dar îmi amintesc povestirile dumneavoastră după ani buni". Întotdeauna răspund: „E normal, aţi scris cartea odată cu mine". Spre deosebire de literatură, filmul înăbuşă imaginaţia, impunându-şi realitatea, decorurile, chipurile, vocile şi ritmul actorilor. Filmul încurajează leneveala creierului. Să scrii pornind de la un film înseamnă să regăseşt