Fundaşul român a semnat, luni seară, cu Glasgow Rangers un contract pe trei sezoane.
Fundaşul român al echipei Glasgow Rangers, Dorin Goian, nu va putea evolua în partida cu Malmo FF, contând pentru turul trei preliminar al Ligii Campionilor, deoarece permisul de muncă necesar pentru Marea Britanie nu a fost eliberat la timp, informează eveningtimes.co.uk.
Deşi contractul lui Goian a fost înregistrat la UEFA până luni, la ora 23.00, când era termenul limită pentru ca noile transferuri să fie validate, lui Dorin Goian nu i-a fost eliberat permisul de muncă necesar pentru românii şi bulgarii care doresc să lucreze în Marea Britanie.
În tur, Glasgow Rangers a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, partida susţinută în compania suedezilor de la Malmo FF, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Returul este programat, miercuri, în Suedia.
Goian a semnat, luni seară, cu Glasgow Rangers un contract pe trei sezoane.