Inculpaţii, un bărbat şi o femeie, le-au promis victimelor un loc de muncă, dar în realitate le obligau să se prostitueze în zona periferică a Braşovului. Bărbatul este acuzat şi de viol după ce le-a constrâns pe fete să întreţină cu el relaţii sexuale.
Marin Arcuş, de 25 de ani, şi Mariana Florea, de 20 de ani, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventivă, de către procurorii DIICOT Braşov. Ei sunt acuzaţi de trafic de minori, proxenetism şi viol.
„În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în perioada iunie - iulie 2011, sub promisiunea falsă a oferirii unui loc de muncă, le-au recrutat pe minorele A.R.N. în vârstă de 12 ani, N.F.D. în vârstă de 13 ani şi B.M.A. în vârstă de 13 ani, pe care le-au obligat la practicarea prostituţiei în zona periferică a municipiului Braşov. Câştigurile ilicite rezultate din exploatarea minorelor au fost încasate de către inculpaţi. În aceeaşi perioadă, inculpatul ARCUŞ MARIN, prin violenţă şi ameninţare, în mod repetat, a procedat la întreţinerea de raporturi sexuale cu minorele, împotriva voinţei acestora", se precizează într-un comunicat de presă remis azi de DIICOT.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: