Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RMGC, OMV, Exxon etc.

Publicat in Romania Libera, vineri 29 iulie 2011 ·

Un proiect de lege de modificare a Legii minelor nr.85/2003, iniţiat de doi parlamentari, unul din opoziţie (Toni Greblă) şi altul de la putere (Ruset), a fost adoptat deja de Senat şi se află acum în dezbatere la Camera Deputaţilor. Proiectul are acordul de principiu al Guvernului, precum şi avizul Consiliului Legislativ, ceea ce, având în vedere că este vorba de un proiect parlamentar, iar unul dintre iniţiatori este din opoziţie, este destul de surprinzător. Este bine de ştiut că el propune ca exproprierea terenurilor din zona destinată exploatării miniere să se facă, în numele statului român, de către titularul licenţei de explorare şi exploatare a minei.

Proiectul de lege propune eliminarea certificatului de urbanism sau, după caz, păstrarea acestuia doar cu titlu informativ, de fotografie a locului, accelerarea avizelor de mediu şi a emiterii certificatului de descărcare de sarcină arheologică, posibilitatea ca toate sumele necesare acestor proceduri să fie avansate sau suportate, la cerere, de către titularul licenţei. Proiectul prevede şi ca sumele necesare exproprierii să fie suportate de acelaşi titular al licenţei, şi nu de statul român, iar sumele stabilite cu titlu de despăgubiri să fie achitate doar proprietarilor care au hotărâre judecătorească de recunoaştere a proprietăţii. Dacă cineva ar intenţiona o suspendare a procedurii de expropriere, atunci va fi necesar ca el să depună în prealabil o cauţiune de 10% din valoarea imobilului expropriat. Proprietarii vor fi deci la latitudinea titularului licenţei: ori acceptă să se mute şi să primească ceea ce îi propune titularul licenţei, ori se judecă cu acesta (nu cu statul).

Deci, dacă nu ai hotărâre judecătorească ci, să zicem, un testament sau un contract scris de mână acum 100 de ani, nu primeşti nimic şi, în plus, mai eşti şi strămutat, urmând a te judeca cu titularul licenţei în următor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 17 minute
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 3 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 6 ore
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

George Simion a anunțat că nu va participa la nicio dezbatere electorală: Nu îmi face cinste să stau lângă respectivii

Gandul acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat, marți, că nu va participa la nicio dezbatere electorală până pe data de 4 mai. „Nici nu îmi face cinste să stau lângă respectivii”, spune Simion despre contracandidații săi. Lider

DIICOT Instructor de yoga, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat astăzi, 29.04.2025, trimiterea în judecată a unui instructor de yoga pentru viol și trafic de persoane. Alături de acesta au mai fost deferite justiției și al

Incendiu de proporții la un depozit de electrocasnice din Reghin. Locuitorii au primit mesaj RO-ALERT

Adevarul acum 2 ore
A izbucnit un incendiu la un depozit de aparatură electrocasnică din municipiul Reghin. Locuitorii orașului au primit mesaje RO-Alert, în care sunt sfătuiți să ia măsuri specifice de protecție.

Au început filmările la „Tempting Fortune Romania”! Primele imagini cu concurenții

Cancan acum o ora
Mai este puțin până la startul reality show-ului „Tempting Fortune România”, prezentat de Zoli Toth, ce aruncă în junglă 12 concurenți curajoși, care vor lupta pentru un premiu comun de 300.000 de Euro. Pe 11 mai, de la 21:00, telespectatorii îi vor

Ziua Națională a Veteranilor de Război, onorată și la Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost organizată în municipiul Tulcea, astăzi, 29 aprilie 2025, la Capela Militară. Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și

Cinci secunde pentru o criză istorică. Electricitatea, restabilită în proporție de 99% în Spania și Portugalia, dar o mare întrebare rămâne după pana de curent

HotNews acum 6 ore
Autoritățile nu au identificat cauza căderii de curent de luni din Peninsula Iberică, iar cele două scenarii vehiculate – un atac cibernetic sau un fenomen meteorologic – nu sunt deocamdată susținute de dovezi, scriu Reuters și El Pais, citând surse

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Vremea

București
acum

18°
mar.

4°/20°
mie.

7°/22°
joi

13°/24°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

5°/22°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

12°
mar.

3°/15°
mie.

3°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

6°/22°
mie.

7°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/20°
Timisoara
acum

22°
mar.

8°/22°
mie.

7°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°