Ceaiurile, uleiurile esenţiale şi băile de plante pot remedia orice dezechilibru al organismului provocat de temperaturile ridicate. Florile proaspete de albăstrele pot servi ca remediu în caz de conjunctivită, iar salvia şi frunzele de nuc pot atenua transpiraţia în exces.
Două sunt motivele pentru care ne confruntăm cu probleme de sănătate în acest anotimp: pe de o parte, organismul este suprasolicitat de temperaturile ridicate, iar pe de alta, căldura este pe placul microbilor. Riscul de infecţii este mai mare şi fiindcă vara frecventăm piscinele şi ştrandurile. Una dintre consecinţele acestui obicei poate fi ciuperca piciorului, o micoză ce provoacă iritaţii între degetele de la picioare şi care poate afecta şi unghiile. Senzaţia supărătoare de mâncărime şi de usturime poate fi calmată cu ulei de lavandă, care este un puternic antifungic. Compresele cu acest ulei se aplică pe zona de piele afectată, în fiecare seară, pentru a grăbi vindecarea.
Muşeţelul este un alt remediu indicat pentru această micoză, datorită efectului său dezinfectant. Cel mai uşor de folosit este, ca şi în cazul lavandei, uleiul aplicat pe comprese. Înainte de a utiliza uleiurile, este foarte important să speli picioarele cu apă şi cu săpun. Eczemele sunt o altă problemă cu care te poţi confrunta vara, pentru că pielea umedă este un mediu prielnic multiplicării bacteriilor şi ciupercilor. Băile de coada-şoricelului sunt recomandate în caz de eczeme. Fierbe 500 g de plantă în trei litri de apă, timp de 15 minute, iar apoi pune lichidul obţinut în cada cu apă caldă.
Compresele atenuează simptomele insolaţiei
Dacă o persoană a făcut insolaţie, ea trebuie dusă, întâi de toate, la umbră. Apoi, i se pun comprese reci pe frunte şi pe abdomen şi cataplasme cu oţet diluat cu apă pe ceafă. Ulterior, se poate recurge la remedii naturale pentru a atenua simptomele