Doar câţiva craioveni s-au încumetat să participe la Ziua Imnului Naţional, eveniment sărbătorit în toate judeţele ţării prin diferite manifestări religioase şi militare.
În Bănie, Ziua Imnului a fost sărbătorită doar de câţiva craioveni care au participat la ceremonia organizată în faţa Teatrului Naţional Marin Sorescu. La festivitate au participat, printre alţii, prefectul de Dolj Nicolae Giugea, vicepreşedintele CJ Dolj Cristinel Iovan, viceprimarul Craiovei, Teodor Sas, precum şi veterani de război.
Click pe poză pentru FOTOGALERIE de la ceremonie
Programul manifestările a conţinut, printre altele, alocuţiuni ale oficialităţilor locale, un spectacol oferit de Corul Filarmonicii Oltenia, care a intonat mai multe cântece patriotice şi defilarea Gărzii de Onoare. Din program nu a lipsit, bineînţeles, intonarea Imnului Naţional al României. Din păcate, foarte puţini craioveni au participat la ceremonie, unul dintre motive absenţei publicului fiind şi vremea nefavorabilă. Reprezentanţii autorităţilor locale au intonat imnul cu umbrele în mână, o ploaie torenţiale stricând manifestarea organizată în aer liber.