Mii de constănţeni s-au îmbulzit să viziteze magazinul Cora inaugurat, ieri, în City Park Mall.
Acesta este primul magazin Cora din Constanţa şi cel de-al şaptelea din România şi reprezintă o investiţie de 4,5 milioane euro. La inaugurare a participat şi ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke. „Este o plăcere să fiu aici. Fiecare creaţie, inaugurare, este un început pentru creator, pentru cel care a luat iniţiativa, dar şi pentru mediul social care se găseşte într-o fază dinamică de dezvoltare", a declarat acesta.
Magazinul Cora City Park este cel mai mic hipermarket Cora, suprafaţa sa de vânzare măsurând 4.000 de metri pătraţi. Cora City Park respectă, însă, noul concept de hipermarket inaugurat anul trecut de Cora Sun Plaza din Bucureşti, în ce priveşte aranjarea raioanelor, aşa încât clientului să i se ofere un model de piaţă într-un cadru modern. Sistemul de iluminare, decorarea din punct de vedere coloristic sunt de asemenea parte a noului concept Cora. La Cora City Park se regăseşte cea mai mare parte a produselor din rafturile magazinelor mari din Bucureşti, asortimentul fiind gândit aşa încât să se adapteze oraşului în care a fost deschis magazinul. „Suntem bucuroşi să deschidem primul magazin Cora de la malul mării, astăzi, în centrul comercial City Park şi să contribuim la dezvoltarea comerţului modern în acest oraş. Am creat 300 de locuri de muncă noi, dar aceasta nu este singura implicare a Cora în comunitatea locală, dorindu-ne să devenim un reprezentant foarte activ în acest oraş. Cora City Park continuă programul de expansiune pe care l-a demarat Cora România, program din care face parte şi inaugurarea peste doi ani la Constanţa, a centrului comercial Corall în care va exista, desigur, şi un hipermarket Cora", a declarat directorul general al Cora România, Philippe Lejeune. „Avem un magazin în mijlocul oraşului şi încercăm, pe o supr