Am citit în aceste zile îndoliate de odioasele crime comise de un descreierat din Norvegia destule comentarii care anunţau pe un ton macabru eşecul democraţiei europene. „Uite la ce s-a ajuns cu multiculturalismul şi cu political correctness-ul, lumea se revoltă împotriva invaziei imigranţilor şi apare terorismul alb, arian. Masacrul din Norvegia este un semnal pe care clasa politică ar trebui să-l interpreteze corect: nu mai e de glumă cu musulmanii!..."

Ceea ce mă deranjează în aceste „reflecţii", făcute sub imperiul unor stări emoţionale, este aerul de superioritate şi presupusă înţelepciune al celor care văd acum „foarte clar şi fără nici o speranţă" declinul Europei. Manifestul unui psihopat, care a bricolat nişte idei şi lozinci ale unor grupuri de extremă dreaptă, este luat drept o iminentă schimbare de paradigmă, drept un punct de la care va începe o nouă ordine europeană. Cred că e necesar să disociem între alarmele false pe care le declanşează asemenea întâmplări tragice şi problemele reale ale integrării imigranţilor, a celor care îşi etalează diferenţa începând cu straiele de pe ei şi terminând cu „zeii" cărora li se roagă.

Ţările occidentale, confruntate cu o criză demografică, au nevoie de braţe de muncă - şi acestea vin mai ales dinspre Africa şi Orientul Mijlociu -, dar şi de programe de stat inteligente care să-i ajute pe aceşti oameni să se adapteze habitatului şi culturii europene. Nu e o simplă operaţiune de umplere a unui „vas gol" cu un anume conţinut, ci un proces complex, o evoluţie spre nişte forme de convieţuire pentru care, în realitate, nimeni nu este cu adevărat pregătit - nici gazdele şi nici nou-veniţii. Şi pe acest drum spinos al înţelegerii „celuilalt" apar tensiuni şi situaţii conflictuale.

Europa este un concept umanist, nu doar o entitate geopolitică. Valorile ei s-au clădit pe secole de dezbateri şi educație. E s