Nu credeam ca o nota pe blogul meu personal privind aparitia unui volum despre Romania intre 2005 si 2009 la o respectata editura americana, va genera un mini-scandal mediatic, cu afirmatii de nimic justificate, cu speculatii insidioase si scenarii mai mult decat hazardate, inclusiv cele care sustin ca as fi autorul cartii (fals, sunt unul dintre contributori), ca ar fi vorba de o operatiune propagandistica (fals, este un volum stiintific, neavand decat sustinerea editurii care l-a publicat), ca avem de-a face cu o campanie de tipul “Premiul Simba” de pe vremea lui Ceausescu, ca este un “Omagiu” sicofantic pentru Traian Basescu si cate altele. Se fac de-acum presupuneri despre cum va fi achizitionata cartea de catre statul roman, se speculeaza cu fervoare justitiara despre cum m-am mercenarizat, despre sumele astronomice cu care sunt pasamite rasplatit, despre avantajele enorme de care beneficiez pentru ca refuz sa particip la mineriadele de presa din ultimii ani. Pentru a pune capat acestor aiuritoare dezinformari, tin sa fac cateva clarificari. Sper ca aceleasi agentii de stiri, televiziuni si ziare care au preluat, nu intodeauna cu precizie, informatia privind aparitia cartii “Romania under Basescu” vor prelua aceste clarificari. Ar fi o dovada ca nu doresc sa incurajeze minciunile, intoxicarile si dezinformarea.
1. Volumul “Romania under Basescu: Aspirations, Achievements, and Frustrations during His First Presidential Term”, editat de profesorii Ronald F. King si Paul E. Sum, a aparut in2011 la editura academica Rowman & Littlefield, in cadrul diviziei Lexington Books. Dupa stiinta mea, cartea nu a primit niciun fel de finantare, fiind o lucrare analitica si non-partizana, a carei aparitie este perfect normala aici, in Statele Unite. De altfel, aceiasi editura a publicat in 2004 volumul “Romania after 1989″ editat de profesorul Henry F. Carey de la Geo