Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMBIŢIILE LUI GABI STAN ÎN MOLDOVA: „Gabello” rămâne un antrenor foarte bine cotat pest

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 29 iulie 2011 ·

Fostul tehnician al formaţiei FC Braşov, Gabi Stan, va fi instalat, luni, în fruntea echipei Milsami Ursidos Orhei, echipă condusă până acum de Ştefan Stoica.

- Domnule Stan, ce s-a întâmplat cu Ursidos Chişinău?

G.Stan: „Eu am ajuns în Moldova în luna aprilie şi am preluat Ursidos în liga a 2-a, pe locul 5 la 11 puncte de lider. Nimeni nu mai spera la promovare. În ultimele 7 partide, am obţinut 19 puncte şi ne-am clasat pe locul secund. Având în vedere că echipa de pe primul loc nu a depus dosarul pentru licenţă, eram favoriţi la promovare. Federaţia a fost foarte aspră în procesul de licenţiere, şi nu am primit licenţa, fiindcă nu aveam stadion propriu. Patronul nu s-a impacientat şi mi-a transmis că o luăm de la capăt, astfel că am optat pentru un cantonament la Braşov în vederea pregătirii noului sezon de ligă secundă”.

- Ce s-a întâmplat între timp?

G.Stan: „La trei zile după ce am ajuns la Braşov, am aflat că avem şanse mari să evoluăm în prima ligă. Supărat că echipa lui a fost eliminată din Europa League, patronul de la Milsami Orhei a anunţat că renunţă la echipă. Patronul nostru de la Ursidos a preluat echipa în întregime cu palmares, cu stadion, cu tot, şi echipa se va numi de acum Milsami Ursidos Orhei şi va evolua în prima ligă”.

- Prima ligă din Moldova a debutat deja…

G.Stan: „Aşa este. Până se clarifică în totalitate lucrurile, eu am optat să conduc pregătirea echipei Ursidos, aici la Braşov. Nu se ştie exact cîţi dintre jucătorii de la Orhei doresc să mai continue cu noi. La Milsami sunt mulţi jucători români, unii sînt pe picior de plecare. Claudiu Ionescu are ofertă de la Dinamo Tbilisi, Mendizov este dorit în Rusia. Luni va fi o discuţie clară cu lotul Orhei, pentru a vedea pe cine pot conta”.

- Rămâne şi Ştefan Stoica?

G.Stan: “Eu aşa mi-aş fi dorit, să colaborăm, fiindcă e loc pentru toată lumea.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 7 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 7 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 7 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 6 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 8 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 9 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Emisiunile zilei de joi, 16 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 7 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°