Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Cum se produce bateria transparentă, care ar putea revoluţiona producţia laptopurilor şi a telefoanelor mobile. Urmează iPhone-ul transparent?

Publicat in Gandul, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

Cercetătorii de la Universitatea Stanford, din California, au creat o baterie din litiu-ion subţire, flexibilă şi total transparentă. În crearea noii surse de energie, oamenii de ştiinţă au fost inspiraţi de produsele Apple. De altfel, potrivit unui articol publicat pe site-ul prestigioasei unităţi de învăţământ, următorul pas vor fi gadgeturi transparente.

"Vreau să vorbesc cu Steve Jobs despre acest lucru. Vreau un iPhone transparent!", a declarat pentru L.A.Times, Yi Cui, expert în baterii, profesor asociat la universitatea californiană şi participant la acest proiect.

Potrivit sursei citate, Cui a creat bateria cu ajutorul absolventului Yuan Yang, care este şi primul autor al unei lucrări de specialitate, despre bateriile transparente de tip litiu-ion, publicată săptămâna aceasta în Statele Unite ale Americii.

Principala problemă în a realiza o baterie prin care se vede a fost dată de faptul că anumite materiale cheie nu sunt transparente şi nici nu s-a găsit un înlocuitor. După mai multe cercetări, experţii californieni au realizat că trebuie să îşi pună proiectul în aplicare folosindu-se de componente netransparente atât de mici încât să nu fie vizibile cu ochiul liber.

"Dacă un obiect este mai mic de 50 de microni, ochii noştri îl vor percepe ca fiind transparent", a declarat Yang, şi asta deoarece ochiul uman poate distinge obiecte a căror mărime pleacă de la 50-100 de microni.

Deşi bateria nu este încă suficient de puternică pentru a putea fi folosită în industria computerelor portabile, ea poate fi utilizată deocamdată pentru a alimenta un aparat foto. Profesorul Cui crede că nu va trece mult timp până când va fi îmbunătăţită şi va deveni o sursă de energie mult mai puternică.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford, din California, au creat o baterie din litiu-ion subţire, flexibilă şi total transparentă. În cre

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 32 minute
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 36 minute
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Bogdan Ivan, criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine / Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată de date oficiale / Este de datoria noastră să recunoaştem problema şi să acţionăm

News.ro acum 42 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la sine”. Prezentând date din surse oficiale, minist

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 4 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 51 minute
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum 2 ore
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

2°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

11°/16°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°