Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se adoptă un copil în România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

ADS continuă campania de informare privind modul cum puteţi obţine diverse tipuri de documente de la instituţiile publice. Săptămâna această vă informăm care sunt paşii de urmat şi actele necesare pentru adoptarea unui copil.

Procesul de adopţie a unui copil este unul anevoios, care poate dura chiar şi câţiva ani descurajând multe cupluri.Legislaţia este concepută în aşa fel încat drepturile şi siguranţa copilului să fie pe primul plan, însă, de cele mai multe ori, intervin multe impedimente de ordin birocratic care încetinesc şi mai mult procesul de adopţie.

Anual, zeci de copii ajung în centrele de plasament de pe teritoriul judeţului Buzău. Unii dintre aceştia sunt declaraţi adoptabili şi autorităţile reuşesc să le găsească o familie, oferind-le astfel şansa unei vieţi normale sau în orice caz mai bune.

Paşii de urmat

Primul pas care trebuie să-l faceţi pentru adoptarea unui copil este să adresaţi o cerere în acest sens Biroului pentru Adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială pentru Copilului (DGASPC) Buzău.

Pe lângă cerere, dosarul trebuie să mai cuprindă o serie de acte: copie legalizată după certificatul de naştere al solicitanţilor, copie legalizată după certificatul de căsătorie, cazierele judiciare, adeverinţa de venituri, certificate medicale vizate de medicul de familie, caracterizări de la ultimul loc de muncă, declaraţie pe propria răspunderere că nu aţi fost decăzuţi din drepturile părinteşti, titlul de proprietate care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţe, copie după cartea de identitate.

Pentru încuviinţarea adopţiei este necesar consimţământul părinţilor biologici ai minorului, precum şi consimţământul soţului adoptator, ambele exprimate în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

O adopţie durează între un an şi trei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°