Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucate tradiţionale şi împletitul cununii de spice la Festivalul Secerişului din Ampoiţa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

În aceast sfârşit de săptămână, în satul Ampoiţa se desfăşoară cea de-a opta ediţie a Festivalul Secerişului. Gospodinele se vor întrece într-un concurs gastronomic, iar invitaţii se vor delecta cu muzică populară. Punctul central al evenimentului este împletitul cununii de spice.

Gazda festivalului din acest an este Pensiunea „Izvorul Muntelui” din Ampoiţa, iar evenimentul este organizat de Consiliul judeţean Alba, Primăria comunei Meteş, Centrul cultural judeţean „Augustin Bena“ şi Filiala ANTREC Alba.

„Ca în fiecare an puteţi gusta din tradiţionalele preparate din făină prezentate la concursul gastronomic, dar şi produse tradiţionale specifice zonei văii Ampoiului - plăcinte, ţuică de prune, dulceţuri, murături toate pregătite de gazde“, a precizat Emil Comşa, preşedintele ANTREC Alba.

Acesta a precizat că spectacolul folcloric va fi susţinut de artişti renumiţi ai judeţului. Printre aceştia se numără Ionuţ Fulea, Marius Ciprian Pop, Marinela Baba, Mircea Târziu, Roxana Rechea, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Ansamblul folcloric al judeţului, Ansamblul „60 Plus“ din Alba Iulia.

Împletitul cununii

După seceriş şi treieratul grâului are loc împletitului cununii de spice. Cununa de spice din Ampoiţa este un obicei foarte vechi, cu adânci semnificaţii în viaţa satului.

„Pe vremuri, împletitul cununii de spice era un prilej potrivit pentru negoţ, petreceri şi distracţii. În prezent se împleteşte cununa de spice de grâu la începutul secerişului, cu sânziene şi alte flori, de către fetele tinere ajutate de femei cu experienţă. La terminarea seceratului are loc împletirea cununii din spicele cele mai frumoase, din ultimul snop ori dintr-o fâşie de holdă nesecerată“, a mai spus Emil Comşa.

Cununa are împletită la mijloc o cruce. Până se împleteşte cununa tinerele femei cântă tot timpul. Cununa este purtată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°