Premierul italian Silvio Berlusconi, care a consimţit în martie ca Roma să participe la operaţiunea militară a NATO din Libia, se teme acum de răzbunarea colonelului Muammar Gaddafi şi spune că a aflat din anumite surse că liderul libian a ordonat să fie omorât, potrivit NewsIn.
"Viaţa mea şi cele ale copiilor mei sunt în pericol. Ştiu din surse sigure că Gaddafi a ordonat să fiu ucis", a declarat Berlusconi, citat sâmbătă de Corriere della Sera.
Premierul nu a specificat din ce surse deţine această informaţie, dar a reamintit că la Tripoli au fost afişe mari înfăţişându-l pe el şi pe Gaddafi dându-şi mâna, iar intervenţia italiană în campania NATO a fost interpretată ca o trădare. "Din cel mai bun prieten am devenit cel mai rău duşman", a constatat Berlusconi.
Corriere dela Sera notează că premierul italian părea foarte afectat când a făcut aceste declaraţii. Berlusconi părea să se teamă, dar în acelaşi timp părea şi înfuriat de stricarea relaţiilor cu Libia. El a spus că i-a avertizat pe partenerii internaţionali că operaţiunea din Libia nu va fi deloc uşoară.

Corriere