În urmă cu cinci luni publicam următorul text: "M-AM ENERVAT!" Revolta unei doctorande românce din Japonia: "AICI NIMENI NU S-A BĂTUT PE ZAHĂR". Scrisoarea-manifest a Ceciliei Manoliu. Era un reproş pe care românca îl făcea în special presei din România care prezenta situaţia din Japonia într-o manieră apocaliptică. Cecilia Manoliu se arăta întristată şi de imaginile care-i parveniseră din ţară - le ştiţi, cele cu omorul de week-end de la supermarket, unde se "dau" ulei şi zahăr la promoţie.

Cecilia Manoliu ne-a vizitat săptămâna aceasta în redacţie. Ne-a adus fotografii şi filme din Japonia. Ne-a spus poveşti dramatice din timpul cutremurului şi a tsunamiului care a urmat.

Plecată la studii în Japonia, Cecilia a muncit în ultimele luni ca voluntar alături de japonezi pentru a-i ajuta pe cei care au suferit pagube în urma tsunamiului devastator din 11 martie. Tânăra a povestit pentru gândul cum se descurcă japonezii şi cum îi ajută voluntarii pe sinistraţi: "Când am terminat munca în Ishinomaki, o bătrână mică şi uscăţivă ne-a făcut cu mâna zâmbind de la fereastra adăpostului în care locuia împreună cu alţi sinistraţi. Cineva ne-a spus că este pentru prima dată când o vede pe bătrânică zâmbind în două luni de când tsunamiul i-a luat tot ce avea pe lume".

Cecilia Manoliu locuieşte de mai bine de trei ani în Japonia, unde studiază la Universitatea Tsukuba. Românca povesteşte că în momentul cutremurului se afla într-o maşină, pe drum, cu nişte prieteni, iar la început au crezut că era o problemă cu o roată şi au tras pe dreapta. Când s-au dat jos din automobil au observat că şi celelalte maşini erau trase pe dreapta şi atunci şi-au dat seama că era cutremur. Pământul de sub picioarele lor tremura puternic şi s-au urcat înapoi în maşină. În Japonia există reguli în caz de cutremur pe care toţi locuitorii le ştiu, una dintre ele fiind să tragă pe