De vreo zece ani circulă pe culoarele nesfârşite ale Radioului din Strada Berthelot un individ ciudat. Înalt şi slab, negricios, cu ochi scormonitori, îi poţi memora cu uşurinţă persoana, luând, mai ales, ca reper, gesturile largi, entuziasmul copleşitor, debitul verbal tare şi neîntrerupt. Acesta e Toma Enache, jurnalist, poet, actor şi regizor, toate la un loc, unul dintre cei mai interesanţi artişti contemporani de extracţie aromână.
Părinţii i-au dat prima lecţie de demnitate la 8 ani, punându-i sub ochi fotografiile strămoşilor – ciobani aromâni aşezaţi picior peste picior într-o firească şi sinceră atitudine de purtători ai valorilor prin care poate supravieţui un neam. Prima între valori: familia. Se laudă că are 30 de veri primari care îi intră toţi în casă neanunţaţi, pentru că, la machidoni, în materie de vizite de familie, nu se fac niciodată invitaţii.
Primul film vorbit armâneşte
O discuţie cu Toma poate fi, în anumite cazuri, interminabilă... Soluţia salvatoare este de a-i pune întrebări scurte şi de a schimba subiectul mai repede decât o face el. Dialogul porneşte de la filmul la care tocmai lucrează, primul film artistic despre aromâni, vorbit în aromână. Acum 100 de ani, întâile imagini din Balcani au fost filmate de fraţii Manakia – Ianaki şi Milton –, machidoni născuţi la Avdella, în Grecia, şi prin urmare noua peliculă are menirea de a deveni primul film vorbit al aromânilor. Titlul său, omologat, deja, la OSIM, reprezintă crezul oricărui machidon din cei peste 100.000 (după alţii, peste două milioane) care trăiesc pe tot globul: "I'm not famous, but I'm Aromanian" ("nu sunt faimos, dar sunt aroman" sau, în graiul lui strămoşesc: "nu hiu faimos, ama hii armân"). Scenariul urmăreşte un renumit regizor machidon, care, fascinat de ideea că ar putea spori populaţia de aromâni, planifică zeci de întâlniri cu fete armânce di
