Măsurile de restricţionare a accesului românilor pe piaţa muncii din Spania vor fi ridicate înainte de anul 2014. Iată ce spune ministrul Muncii într-un interviu acordat agentiei Mediafax.
La intoarcerea sa din peninsul iberică, Sebastian Lăzăroiu a precizat că decizia Guvernului spaniol a venit într-un moment în care Spania începe să aibă primele semnale pozitive în economie.
Ministrul s-a întâlnit în Spania cu mai mulţi politicieni locali, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii române, care s-au plâns că le este teamă să nu înceapă presiuni asupra lor pentru a reveni în ţară.
Sebastian Lăzăroiu a mai precizat că vizita sa la Madrid nu a avut ca scop anularea unei decizii deja adoptată de Executivul spaniol, ci clarificarea unor aspecte ambigue.
Unul dintre lucrurile clarificate este faptul că restricţiile de pe piaţa muncii nu se aplică membrilor familiei unui cetăţean român care este în Spania de cel puţin 18 luni sau care la momentul deciziei se afla în Spania.
Spania a decis recent să reintroducă permisele de muncă pentru români. Măsura vine în contextul creşterii alarmante a şomajului în rândul populaţiei spaniole (aproximativ 20%).
Măsurile de restricţionare a accesului românilor pe piaţa muncii din Spania vor fi ridicate înainte de anul 2014. Iată ce spune ministrul Muncii într-un interviu acordat agentiei Mediafax.
La intoarcerea sa din peninsul iberică, Sebastian Lăzăroiu a precizat că decizia Guvernului spaniol a venit într-un moment în care Spania începe să aibă primele semnale pozitive în economie.
Ministrul s-a întâlnit în Spania cu mai mulţi politicieni locali, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii române, care s-au plâns că le este teamă să nu înceapă presiuni asupra lor pentru a reveni în ţară.
Sebastian Lăzăroiu a mai precizat că vizita sa la Madrid nu a avut ca scop anularea unei decizii