Dorinţa românilor de a face sport dă idei investitorilor: în timp ce unii se extind, alţii consolidează ceea ce au deja şi dezvoltă strategii pentru fidelizarea clienţilor. Care este cea mai inspirată alegere pentru această vară?
Câteva sute de mii de euro pot fi cheltuite anual pentru întreţinerea unui centru luxos de recreere şi sport şi alte câteva sute de mii în cazul în care investitorul vrea să se extindă. Totuşi, la nivel local sunt doar câteva centre şi cluburi sportive care oferă, la pachet, mai multe servicii şi mult mai mulţi jucători mici, care-şi dispută o piaţă a cărei valoare depăşeşte 150 milioane de euro, cu tot cu cluburile de fitness, potrivit estimărilor Capital.
Pe segmentul de lux, unul dintre cele mai cunoscute este World Class România, care, încă din anul 2000, de când a intrat pe piaţa locală, a avut o politică sigură de extindere. „Din fericire, în contextul actual al pieţei, tulburat de variaţiile economice, există deschidere şi interes din partea românilor în zona de healthy lifestyle, motiv pentru care businessul World Class s-a extins anul trecut cu trei cluburi, două în Bucureşti şi unul în Constanţa“, spune Andreea Ioniţă, marketing manager al World Class România. Extindere ce va continua şi anul acesta, când vor mai fi deschise încă trei cluburi.
Trebuie menţionat că în cadrul clubului nu se pot face abonamente separat pentru piscină, accesul fiind inclus în abonamentul de membru, la pachet cu saună şi masaj, la un preţ care porneşte de la aproximativ 1.000 de lei. Dar extinderea nu este o mişcare strategică pe care o aplică fiecare investitor într-un club cu activităţi sportive, chiar dacă, de multe ori, gradul de ocupare depăşeşte 90%. „Până în 2008, preţurile imobiliare erau total nerealiste. Acum, piaţa s-a normalizat, însă şi capacitatea noastră de a investi este deocamdată limitată“, spun