Cartierele Severinului şi o parte din centrul Craiovei au rămas fără apă potabilă încă de miercuri seara din cauza unei avarii la o magistrală aflată în permietrul şantierului pasajului suprateran.
Angajaţii Companiei de Apă Oltenia (CAO) nu au reuşit nici până la această oră să remedieze avaria, în timp ce la robinetele a mii de craioveni nu mai curge apă de peste 65 de ore. Directorul CAO, Doru Buruiana, declara ieri pentru Adevărul Oltenia căieri nu s-a putut interveni din cauza ploii care i-a împiedicat să sudeze.
„Deocamdată nu putem spune când va fi remediată avaria pentru că plouă şi nu se poate suda. Da, e obligaţia noastră să o facem, dar nu ne scoateţi pe noi vinovaţi de această avarie. Vom comanda o expertiză tehnică pentru că e vorba de piese pe care le-am folosit şi vom vedea la cât ajunge paguba. Deocamdată nu am recuperat piesele avariate din subsol pentru a vedea despre ce este vorba”,a precizat Doru Buruiană, ieri, pentru „Adevărul”.
Craiovenii din cartierele Calea Severinului, Brestei, 1 Mari, Sărari, Valea Roşie şi o parte din Rovine au rămas miercuri seară fără apă potabilă. Potrivit conducerii Companiei de Apă, avaria s-a produs ca urmare a unei surpări de teren care a dus la prăbuşirea unei plăci de beton pe o conductă situată pe Calea Severinului, în apropierea Curţii de Apel Craiova, în perimetrul şantierului pasajului suprateran de la kilometrul 0 al oraşului. În timp ce la robinetele locuitorilor din unele dintre cartierele afectate a înceut să curgă apă încă de joi, Calea Severinului şi centrul oraşului sunt tot pe uscat.