Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (32)
"Aceste note, devenite jurnal, mărturie de epocă, roman de familie şi, poate, literatură a realităţii, vorbesc, ele însele, despre o perioadă infernală a vieţii lui Adrian Păunescu, o perioadă pe care a trăit-o, avându-mă, permanent, de-a dreapta sa"
Andrei Păunescu
19 ianuarie 1987
Jos barba după 380 de zile
Zi de referinţă: A.P. s-a ras, după 380 de zile, de prima barbă, pe care şi-a lăsat-o vreodată, în 43 de ani de viaţă. Ieri, a venit pe la noi unchiul Picu Vârtosu şi l-a convins că e bine şi frumos s-o facă. Frizerul Hagiu (trimis tot de unchiul Picu) i-a tăiat lui A.P. podoaba, în lungime de un an şi 15 zile. Am luat-o şi am izolat-o într-o folie de plastic. De ras, a anunţat că o să se radă mai demult şi, tot de atunci, a început disputa pentru acapararea bărbii după tăiere.
A.P. ne-a anunţat că i-o va da aceluia care, până în 4 ianuarie 1987, va realiza o statuie, un cap în mărime naturală Adrian Păunescu, din lut sau din orice alt material. Sculpturile nu le-am făcut, până la termen. Barba am primit-o eu. E şaten-roşcată, cu două smocuri albe, de o parte şi de alta a bărbiei, lungă de 10-13 centimetri şi foarte fibroasă. Ieri şi azi am făcut o mulţime de poze. Fotograful Paul Agarici, care a trecut pe la A.P., a văzut nişte poze, realizate de A.P., şi mi-a spus că e foarte talentat şi la fotografie.
Seara, A.P. a tras concluzia că: "Orice faci în România are semnificaţie politică". De unde, până acum, de sus, veneau sugestii că ar fi bine văzut gestul lui A.P. de a renunţa la barba, care aduce a formă de protest şi a misticism, au şi început semnalele de jos, că tăierea bărbii înseamnă revenirea la "Flacăra" şi renaşterea Cenaclului.
Azi a sunat, ca aproape în fiecare zi, doamna P., femeie care vrea, de vreo 6-7 ani, să se
