Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabără pentru copiii cu dizabilităţi şi părinţii lor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

Copiii de 6-16 ani, cu sindrom Down ori autism, diabet, tulburări auditive, de vorbire sau locomotorii pot participa la o tabără de şase zile. Sursa: CODRIN PRISECARU

Tabăra, finanţată din fonduri europene, este o iniţiativă a Asociaţiei C4C- Communication for Community, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Pe tot parcursul lunii august, în fiecare săptâmână, 48 de copii şi tineri cu dizabilităţi, însoţiţi de unul dintre părinţi ori de tutorele legal, pot petrece, gratuit, o săptămână la munte. Ei pot opta pentru Tabăra Căprioara, din Târgovişte, ori pentru cea de la motel Montana, din Câmpina. Pentru fiecare serie există câte 48 de locuri.

Consiliere psihologică individuală

Scopul acestui proiect este prevenirea abandonului şcolar în rândul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. "Sunt multe familii care îi retrag pe copii de la şcoală, preferând ca aceştia să înveţe acasă. În aceste tabere, atât părinţii, cât şi copiii beneficiază de consiliere psihologică individuală pentru ca ei să rămână în sistemul de învăţământ", spune Diana Budeanu, asistent de proiect. Copiii şi însoţitorii lor vor fi implicaţi în jocuri şi alte activităţi, majoritatea în aer liber, organizatorii urmărind să-i stimuleze spre socializare.

Efectele retragerii copilului de la şcoală

Retragerea de la şcoală a unui copil cu nevoi speciale are părţi bune, dar şi multe neajunsuri, spune psihologul Sorinel Mocanu, cel care lucrează în aceste tabere cu copiii cu dizabilităţi şi părinţii lor. "Avantajul învăţării la domiciliu este implicarea familiei în educaţia lui, sprijinul direct pe care îl pot oferi membrii familiei şi o importanţă mai mare acordată de profesor copilului", spune psihologul.

Neajunsurile sunt însă mari. "Copilul nu mai poate interacţiona cu cei de vârsta lui, îi este afectat sentimentul de a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°