Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii români cu maşini înmatriculate în Bulgaria fac tot mai multe accidente

Publicat in Curierul, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

Numărul acestora a ajuns în primul semestru din 2011 la aproape 1.800, cu 31 la sută mai multe decât în perioada similară a anului trecut

În primele 6 luni ale anului curent, numărul dosarelor de daună avizate ca urmare a accidentelor rutiere provocate pe teritoriul României de vehicule înmatriculate în Bulgaria a crescut cu 31% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 1.798 de dosare de daună, a anunţat ieri Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precizând că acestea reprezintă 34,6% din numărul total de 5.190 de dosare avizate în semestrul I al anului 2011 ca urmare a accidentelor produse în ţara noastră de vehiculele înmatriculate în Uniunea Europeană şi alte state membre ale Sistemului Internaţional Carte Verde. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, această pondere a crescut cu 7,4 puncte procentuale.

Pe locurile următoare se situează: Italia (cu 584 dosare de daună avizate), Spania (526 dosare), Germania (478 dosare), Ungaria (391 dosare) şi Franţa (313 dosare). Prin urmare, accidentele produse de vehiculele înmatriculate în aceste 6 ţări au condus la avizarea unui număr cumulat de 4.090 dosare de daune (78,8% din total), în creştere cu 4,3% faţă de anul trecut, aceeaşi perioadă.

Se constată astfel că daunele avizate ca urmare a accidentelor produse de vehiculele din Bulgaria sunt în continuă creştere, numărul acestora evoluând pe acelaşi trend puternic ascendent pe care s-a înscris încă de la aderarea României la Uniunea Europeană. În tot anul 2010, numărul acestora a fost de 3.155, faţă de 204 cât s-a înregistrat în 2006, adică de 15 ori mai mare.

"Din solicitările de informaţii primite la Comisie, am constatat că sunt persoane păgubite în urma accidentelor provocate de vehicule înmatriculate în străinătate care nu ştiu cui să se adreseze pentru a obţine despăgubirea. De aceea, începând de astăzi, proprietarii d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 30 minute
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 8 minute
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum o ora
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 2 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Ministrul Energiei: „După 1 iulie, continuăm cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili. România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă”

Adevarul acum 49 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, precizează, într-un raport publicat duminică, referindu-se la consumatorii vulnerabili, că vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul general de plafon

O companie aviatică românească a început să opereze zboruri din Bucureşti spre capitala Siriei. Două femei, pilot și copilot

Adevarul acum o ora
Compania aeriană românească Dan Air a început de duminică să opereze curse din Bucureşti spre Damasc, fiind în prezent singura companie aeriană din Europa cu zboruri directe către capitala Siriei.

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Radu Miruță, despre alunecarea de teren de la cariera Tismana: „20 hectare de pădure au îngropat linia de transport cărbune T4” / „Presiune mare pe oameni să tacă”

HotNews acum 6 ore
Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că sâmbătă noapte a avut loc o alunecare de teren la cariera Tismana din Complexul Energetic Oltenia și susține că există „presiune mare pe oameni să tacă”, însă ace

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/26°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°