Cât a stat în România, scriitorul a dat interviuri, s-a pozat cu fanii, a dat sute de autografe, a lansat o carte, a vizionat un spectacol de teatru-lectură pe textele sale şi a gustat din mâncarea tradiţională autohtonă. După ce a dat şi o tură prin Braşov, celebrul scriitor s-a declarat extrem de încântat, mai ales că alături i-a stat şi iubita sa, o tânără despre care Bruckner a preferat să păstreze tăcerea.
Singurul lucru pe care a decis să îl facă public este că aceasta îi este alături de trei ani, tot atunci fiind şi ultima dată când a părăsit o femeie, conform spuselor sale. Pe tot parcursul şederii sale pe meleaguri mioritice, adică în cele cinci zile petrecute aici, Bruckner a fost din când în când însoţit de prietena sa, care a fost extrem de discretă şi s-a mulţumit să-l pozeze din când în când alături de prietenii români.
Iar dacă ne luăm după spusele prietenului său, Frederic Beigbeder, care spune că "dragostea durează trei ani", este posibil ca în curând tânăra alături de care a fost surprins de paparazzi scriitorul să devină istorie. Sau "muză" pentru cărţile sale, unde subiectul relaţiilor şi al despărţirilor este destul de prezent.
Cât a stat în România, scriitorul a dat interviuri, s-a pozat cu fanii, a dat sute de autografe, a lansat o carte, a vizionat un spectacol de teatru-lectură pe textele sale şi a gustat din mâncarea tradiţională autohtonă. După ce a dat şi o tură prin Braşov, celebrul scriitor s-a declarat extrem de încântat, mai ales că alături i-a stat şi iubita sa, o tânără despre care Bruckner a preferat să păstreze tăcerea.
Singurul lucru pe care a decis să îl facă public este că aceasta îi este alături de trei ani, tot atunci fiind şi ultima dată când a părăsit o femeie, conform spuselor sale. Pe tot parcursul şederii sale pe meleaguri mioritice, adică în cele cinci zile petrecute aici, Bruckner a fost