În ceasul din urmă al "pribegiei" noastre economice, la sfârşitul unui cumplit război de-a preţurile - cu mulţi învinşi şi cu o mână de hahalere triumfătoare - cred că zicala "românul s-a născut poet" poate să circule, de acum, la plural. Da, "Românii s-au născut poeţi".

Poeţi ai paradoxului românesc. Romantici incurabili, cu unele excepţii. Veşnic visători, cu inimi dârze. Mereu îngânduraţi. Adesea fericiţi, lăsându-şi imaginaţia şi aşteptările în grija figurilor de stil, prin care înlocuiesc sau ascund înţelesul propriu al unui cuvânt, asociindu-l adesea cu alte cuvinte, unele ce tăinuiesc adevărul sau îl spun verde-n faţă. Fiindcă verde era şi codrul frate, care i-au pus la adăpost de griji şi spaime… Aşa au reuşit să treacă şi să petreacă (şi încă se străduiesc!) timpurile vitregite; aşa au izbutit să-şi salveze istoria şi pământul. Şi credinşa. Şi poezia însăşi… Icoană a opresiunilor, a bucuriei trecătoare, mimând indiferenţa; oglindă a tăcerilor, înfrângerilor şi acceptărilor.

şi au mers mai departe. "Cultivând" în grădina poeziei lor, ruptă din dezastre şi renaşteri, epitetele prin care şi-au rezumat frumuse ea locurilor sfinte ale ţării, stările sufleteşti - la răsăritul şi apusul iubirilor, pierderilor, a victoriilor şi a căderilor de la înălţimea visului lor, dar şi a schimbărilor de regim politic. Adjective, substantive, adverbe şi verbe răscolitoare - împăstate în dorul lor neînfrânt de cei dragi şi cele frumoase şi bune - au clădit reduta supravieţuirii. Nu s-au poticnit în antiteze de genul stat falimentar/ stat prosper, dar relaţiile de antonimie au fost corect evidenţiate. Între timp, însă, nepăsarea politicienilor şi teama alegătorilor s-au adâncit într-o prăpastie fără fund. Şi totuşi, românii şi-au păstrat nealterat simţul umorului, deopotrivă în vremuri îmbelşugate şi în ceasuri de criză. Iar poezia supravieţuirii lor a trecut exa