Magarul roman nu mai accepta sa se frece de magarul apartinind clasei lui ca potenta intelectuala. El aspira, chiar daca este un magar sadea, ca fara munca, fara rabdarea necesara si, mai ales, fara educatie, sa acceada in sfere care presupun un efort indelungat, talent, tenacitate si minte multa.
Inteleptii romani ne-au lasat mostenire, prin dictonurile lor, un bagaj urias de experienta si intelepciune. Titlul acestei tablete se traduce prin Magarul de magar se freaca. Esenta, sau o parte din aceasta, ar fi ca la nivel uman se creeaza cercuri de indivizi cam de acelasi gabarit intelectual, social si cultural si acestea se pun de acord (sau incearca sa se puna) asupra problemelor lumii prin dispute, nu de putine ori pasionate. Totusi, rareori se iesea din tiparul croit cu mare atentie si cu mare grija pentru a pastra o decenta obligatorie. Savoarea disputelor consta in extraordinara abilitate in a argumenta, in a minimiza judecatile oponentului si in a scoate in evidenta surprinzatoare ascunzisuri, inaccesibile mintilor mediocre. Era un exercitiu, savurat atit de intelepti, cit si de profani, de a conduce gindirea tuturor (daca se poate) spre o concluzie neasteptata si puternic influentabila. Uneori discutiile se duceau in spatiul public si constituiau o atractie irezistibila, atit pentru oameni cu o solida educatie, cit si pentru vulgus. Simpatia asistentei oscila uneori de o parte sau de alta si adesea se amina disputa pentru a fi continuata. Cind un savant al vremii, foarte cunoscut, accepta o disputa cu un necunoscut marelui public si prestatia acestuia era de o inalta calitate, atunci ilustrul necunoscut devenea o notorietate peste noapte. Conceptul „magarul de magar se freaca" era inteles nejignitor, in sensul ca savantii, inteleptii etc. duc dispute intre ei, cu alte cuvinte, se ciondanesc (se freaca) intre ei. Evident ca disputele se duceau si intre gru
