Sportivul a devenit cunoscut în toată lumea după ce a câştigat medalii de aur şi de argint la toate cele trei competiţii olimpice la care a participat: la Montreal, Moscova şi Los Angeles.
A visat încă din copilărie să devină un mare luptător, iar dorinţa i s-a împlinit. Avea doar 9 ani când a urmărit un meci disputat între România şi din RFG.
La competiţia din 1965 a participat şi campionul Gheorghe Berceanu, care l-a impresionat şi inspirat pe micul spectator. „Mi-am spus atunci că trebuie să ajung ca el“, a recunoscut Ştefan Rusu.
A minţit pentru un scop nobil
La o competiţie organizată la Rădăuţi cu prilejul zilei de 1 mai a hotărât să se apuce de lupte. Nu a spus nimănui ce are de gând să facă, fiind convins că nu va fi lăsat să practice acest sport foarte dificil pentru un copil. Luptele au devenit imediat mai mult decât o simplă pasiune, iar Ştefan Rusu s-a zbătut să facă performanţă. Pentru aceasta a fost nevoit să aloce din ce în ce mai mult timp sportului, inventând mereu scuze pentru a pleca de acasă. „Le-am spus celor din familie că m-am înscris la cursuri de dansuri populare“, a povestit campionul. Când nu era la antrenamente, Ştefan Rusu vindea în bâlci îngheţată şi obiecte lucrate de bunicul său pentru a-şi ajuta familia săracă. Mama era casnică, iar tatăl muncitor. Bunicul era meşteşugar şi făcea piepteni, foarfece, cuţite şi ceaune pe care le vindea pentru a face rost de bani. „De la el am învăţat să fac de toate“, a spus luptătorul.
Într-o zi, după ce şi-a terminat treburile, le-a zis celor de acasă că pleacă la cursul de dans. Câteva minute mai târziu, mama lui, care ieşise la cumpărături, l-a văzut la o demonstraţie de lupte. Nu s-a supărat decât pentru că a fost minţită. Ea a fost cea care l-a susţinut şi care l-a prezentat primului său antrenor, Virgil Gherasim.
Suceveanul era nevoit să străbat
