Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masă rotundă „Adevărul“: cum salvăm caii Deltei

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

La trei luni de la scandalul iscat în Delta Dunării, în zona Letea, pe marginea capturării a aproape 50 de cai semisălbatici, redacţia „Adevărul“ va găzdui mâine o dezbatere la care vor participa atât specialişti, cercetători cât şi autorităţi din Tulcea.

În luna mai, sub ochii autorităţilor din Deltă, mai mulţi cai au fost urcaţi în maşini pentru a fi duşi spre abatoare private şi apoi exportaţi în Italia.

Cercetătorii şi fundaţiile pentru protecţia animalelor au protestat şi au încercat să salveze cabalinele. Localnicii şi autorităţile şi-au revendicat dreptul la proprietate asupra animalelor. Până în prezent nu a avut loc o dezbatere civilizată între cele două tabere. Ziarul „Adevărul" va redeschide mâine discuţia pe tema cailor Deltei.

Dezbaterea va fi înregistrată mâine şi transmisă miercuri pe site-ul adevarul.ro. Caii semisălbatici din Delta Dunării au fost până nu demult sursă de materie primă pentru salam italienesc.

Lăsaţi liberi de proprietari în zonă, aceştia s-au înmulţit în sălbăticie. De aproximativ 4-5 ani au devenit obiectiv de cercetare pentru reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare Delta Dunării.

TENSIUNI

La 17 mai 2011, Primăria C.A. Rosetti a strâns în ţarcuri 50 de cai pentru a-i trimite la un abator din ţară. Fundaţiile pentru protecţia animalelor au oprit acţiunea şi au început salvarea cabalinelor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 39 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 29 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 33 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 37 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 25 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 45 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°