Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seară fantastică pentru "câini"! Dinamo e LIDER în Liga 1! Gaz Metan-Dinamo 0-5

Publicat in Pro Sport, duminică 31 iulie 2011 ·

Echipa lui Ciobotariu are un început perfect de sezon cu şasepuncte după două etape. Munteanu, Dănciulescu, Niculae (2) şi Torjeau marcat golurile "câinilor", în timp ce medieşenii se întrebau întribună de ce o fi plecat Eric. Ambele vor juca joi returul dinturul trei preliminar al Europa League. Iar după meciul de laMediaş, "câinii" par să stea mai liniştiţi decât ardelenii.

Echipele care au jucat joi în Europa League s-au duelat la Mediaş.Surpriza şi deziluzia României în meciurile de la mijloculsăptămânii trecute. Crainicul a ţinut să le reaminteascădinamoviştilor că s-au făcut de râs cu o echipă care nu există înfotbalul european, în timp ce Gaz Metan a scos un rezultat istoricpentru medieşeni, la Mainz. Cu această ironie fină dinainteajocului au rămas însă fanii gazdelor, pentru că pe teren Dinamo adominat clar. Fără Eric şi Pârvulescu, Gazul "arde" degeaba pentrucă îi lipseşte "scânteia". Trupa lui Pustai a fost inexistentă înatac şi a avut singura ocazie din prima parte la şutul luiMunteanu, mult peste poartă (36). Lipsiţi de griji în apărare,dinamoviştii au năvălit în voie peste careul lui Pleşca. Acesta afost erou la şutul lui Torje (8) din afara careului şi reluarea luiDănciulescu (11). Nici Alexe n-a fost mai norocos când a reluatpuţin pe lângă din centrarea lui Torje (21), iar Niculae n-a maiavut forţă să tragă după ce driblase toată apărarea Gazului(24).

Descătuşarea lui"Danciu"

Dănciulescu a părut că n-a ieşit din zodia ghinionului, dupăratarea penalty-ului cu Varazdin şi şi-a mai trecut în cont oratare monumentală: şut pe lângă poartă din 6 metri (27).Alb-roşiii s-au scos cu "vulpoiul" Niculae, care s-a aruncatimediat la o ţinere a lui Zaharia în careu. Colţescu a dat penaltyşi eliminare, iar Cătălin Munteanu a marcat. Cu un om în minus,medieşenii au fost periculoşi doar la fazele fixe deşi au alergatmai mult ca în

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 2 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Ilie Bolojan anunță schimbări la pensiile speciale ale magistraților: ”Suntem singura țară din lume cu judecătorii pensionari la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 de euro. Ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile PRO TV că executivul nu va mai fi tolera abuzurile făcute de unii angajați de la stat, cu funcții de conducere, pe bani publici. Urmă

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 3 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum 49 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum o ora
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 13 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 5 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

31°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°