Reprezentanţii companiei americane Bechtel, desemnată să construiască Autostrada Transilvania, susţin că nu s-a ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor pentru reluarea lucrărilor. Potrivit purtătorului de cuvânt Bogdan Sgârcitu, încă se poartă discuţii în acest sens, urmând să fie luată o decizie cât de curând.
„Lucrăm împreună cu Ministerul Transporturilor pentru a ajunge la un acord care să permită continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, urmând a angaja personal din zonă şi a încheia contracte cu companiile româneşti", a declarat purtătorul de cuvânt al constructorului Bechtel, Bogdan Sgârcitu.
Tratativele au survenit după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat companiei americane Bechtel o revizuire a graficului de execuţie şi reducerea costurilor cu aproximativ 35%.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor, citate de mediafax.ro, s-ar fi ajuns deja la un acord cu compania americană Bechtel în ceea ce priveşte Autostrada Transilvania, în urma căruia preţul de construcţie a fost redus de la 20 de milioane de euro pe kilometru la mai puţin de jumătate. Lucrările ar urma să înceapă în toamnă, după ce compania îşi va primi o parte din plăţile restante. Bechtel ar fi renunţat la o parte din pretenţii, în schimbul plăţii unei tranşe din datorii. Purtătorul de cuvânt al Bechtel nu a dorit să comenteze în vreun fel informaţiile. „Nu am ajuns încă la un acord", a explicat Sgârcitu.
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avea în luna mai o datorie către Bechtel de 112 milioane de euro, potrivit lui Ion Pantelimon, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj.