Autorităţile statului au refuzat ca „inadmisibilă“ cererea de subvenţie depusă de agricultorul ialomiţean şi au demarat cercetări penale împotriva celor care l-au susţinut. La scurt timp după ce „Adevărul“ a arătat că Ştefan Poienaru încearcă să obţină subvenţii pentru culturi pe care nu el le-a înfiinţat, statul a demarat o anchetă.
Printr-o serie de combinaţii la limita legii, Ştefan Poienaru - cunoscut ca fiind un mare agricultor din judeţul Ialomiţa - a reuşit să încheie cu Administraţia Domeniilor Statului (ADS) un contract de concesiune pe un teren de peste 8.400 de hectare aflat în sud-estul ţării (zona Stelnica-Ialomiţa), intrând astfel peste vechiul concesionar, firma A&S Internaţional, care lucrează acelaşi teren din vara anului 2004.
După numai câteva zile de la încheierea controversatului contract de concesiune, Poienaru s-a adresat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), solicitând „prin adăugare de suprafaţă" subvenţii ce s-ar ridica la peste 1,3 milioane de euro (Poienaru înaintase anterior o solicitare pentru 100 de hectare, apoi a venit cu noua suprafaţă pe care o obţinuse de la ADS). Astfel că, deşi nu el este cel care a cultivat terenul în primăvara acestui an, s-a considerat îndreptăţit să primească subvenţii pe respectiva suprafaţă arătând doar ce este cultivat, nu şi cine a cultivat acel teren.
Lipsesc documentele doveditoare
Aceste împrejurări, descrise pe larg la vremea aceea de „Adevărul", i-au determinat pe cei de la APIA să se mai gândească o dată înainte de a-i acorda lui Poienaru subvenţia cerută. În final, răspunsul a fost negativ, tentativa de fraudă fiind mult prea evidentă.
Într-o adresă transmisă la 14 iunie către Vitifam SRL (firma prin care Poienaru a intrat în concesiunea de la Stelnica), conducerea APIA arată că nu are cum să-i admită cererea de subvenţie. După