Doamna Doina nu te lasa nici sa cobori bine din rapid, ca ti-a si intuit nevoile. Probabil a fost psiholog la viata ei - cum altfel sa fi intuit legatura dintre cineva care coboara dintr-un tren la malul marii si nevoia lui de a dormi sub un acoperis? “Cazare, doriti cazare?”, intreaba doamna Doina, in ochii careia vedeai nu marea, cat hotelurile si pensiunile marii. Da, doresti cazare. Ai venit doar sa faci o baie in mare si nu ai avut vreme de rezervare. Imediat, langa doamna Doina apar inca vreo 5 domni si doamne. Esti inconjurat, musai e sa te predai. Mecanismul concurential se dezlantuie. “Sa nu mergeti cu domnul ca va pacaleste”, zice una. “Cine, fa, eu?”, sare Domnul.
“Veniti cu mine, ca am curte la doi pasi de mare”, auzi Vocea din spate. Dar tu nu o iei in seama decat pe doamna Doina. Doamna Doina mai intai te masoara, dupa care iti face cu ochiul. Semn bun iti zici, cu ochii cautand marea. Marea e acolo, o auzi, o simti, o vezi. Doamna Doina te aduce cu picioarele pe pamant. “Vino cu mine”, iti porunceste ea, trecand la tutuiala ce promitea adanci prietenii. Facem doi pasi mai la stanga. Doamna isi scoate dintr-o plasa agenda - o adunatura de foi cu adrese si telefoane - si cauta numarul doamnei “Coca”. Suna. Vestea buna e ca doamna Coca are o camera libera. Vestea proasta e ca doamna Coca nu da camera doar pentru o noapte. Nu vreau sa stau totusi, o saptamana? E o minunatie de camera! Zice doamna Doina. Nu pot, doamna. Luni trebuie sa fiu la serviciu, zic plin de tristetea de a fi ratat cea mai frumoasa camera din Mangalia, la nici un kilometru de plaja.
Asta e, iti zici. E plin de hoteluri in Mangalia, la urma urmei. Esti si satul de camerele ascunse care ti s-au oferit. Dai sa pleci, dar Doina din pulpa nu te lasa. “Haideti cu mine. Am la doi pasi ceva special”. Doi pasi inseamna peste drum de gara, langa umbrele. O poarta dincolo d
