Parada rochiilor de ciocolată a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale show-ului culinar Cupa Banatului, care a avut loc în weekend în Parcul Rozelor. Circa 200 de spectatori au admirat creațiile renumitului cofetar Silvian Miron. Constănțeanul a început să amestece ciocolata și designul vestimentar în urmă cu 10 ani, la un stagiu de pregătire în Franța.
"La evenimentele organizate în saloanele de dulciuri din Paris nu lipsesc aceste parade. Îi invit pe toți cofetarii să încerce să creeze astfel de rochii. Partea grea este creația efectivă, sunt unele rochii care cântăresc 5-6 kilograme", a declarat maestrul cofetar. Modelele au spus că vestimentațiile dulci nu sunt mai dificil de purtat decât cele normale, doar că trebuie puțin mai multă atenție.
Vezi aici o GALERIE FOTO cu parada rochiilor de ciocolată
"Este chiar foarte drăguț să le porți, trebuie să zâmbești frumos și să oferi publicului bucăți de ciocolată", a spus modelul Roxana Vâlceanu, de 20 de ani, din Ghiroda. Copiii din public au fost, într-adevăr, nedezlipiți de modelele cu lipici, care au impresionat publicul. "E o idee foarte interesantă, fetele sunt frumoase, elegante, iar ciocolata a fost foarte bună", a precizat Alessandro Arduinu.
"Credeam că rochiile vor fi integral din ciocolată, dar oricum sunt creații foarte interesante", a spus, tot din public, Anca Condoroș. Parada a cuprins 14 piese, printre care și o costumație inedită de mireasă. Anumite părți și inserturi ale creațiilor au fost realizate din ciocolată.