Cu un secol în urmă, bucureştenii aşteptau cataclismele la şpriţ.

Eugeniu Arthur Buhman a fost timp de patru decenii (1898-1939) funcţionar al Casei Regale a României, şef al Serviciului de Poştă, Telegraf şi Telefon la Principele moştenitor Ferdinand, şeful Cancelariei Mareşalatului Reginei Maria, şeful Cancelariei lui Carol al II-lea. În 2006, Editura Sigma i-a tipărit, sub titlul „Patru decenii în serviciul Casei Regale a României", memoriile, care transcriu o experienţă de câteva decenii. Cuvîntul înainte, semnat de prestigiosul istoric Florin Constantiniu, ne previne să fim prudenţi cu informaţiile servite de Eugeniu Buhman, deoarece „nu tot ce întâlnim în cuprinsul însemnărilor acestui devotat slujitor al Casei Regale a României corespunde şi realităţii (...)".

Întâlnindu-l într-o zi pe Florin Constantiniu la Biblioteca Academiei Române, am abordat pe scurt, în locul taifasului despre vreme şi despre Traian Băsescu, subiecte de regulă obligatorii la trecerea a doi intelectuali unul pe lângă celălalt, chestiunea spinoasă a cărţii lui Buhman ca sursă pentru cercetătorul de azi. Am căzut de acord că memoriile slujbaşului se înscriu în ceea ce Florin Constantiniu numea Istoria văzută prin gaura cheii, deşi eu i-aş fi zis Istoria văzută de un lacheu. După care ­ne-am despărţit, fericiţi amândoi că reuşisem să schimbăm câteva cuvinte în afara cotidianului acaparator. Şi fără avertismentul lui Florin Constantiniu din Cuvîntul înainte, aş fi citit memoriile lui Eugeniu Buhman cu maximă prudenţă, convins, chiar de la primele pagini, că autorul e un ins mărunt cu fudulii mari, dispus să vadă lumea din jur după felul cum se pricopsea el sau nu cu un polonic de ciorbă. Catastrofal în fixarea personalităţilor cu care intră în contact, Eugeniu Buhman e seducător când vine vorba de transcrierea realităţilor social-politice şi morale din vremea sa. Dintre obse