Aveam impresia că primul salariu e un moment simbolic care trebuie tradus într-un obiect care să dăinuiască. Mama şi-a cumpărat, cu primii ei bani, o broşă din argint sub forma unei coroane, care mai târziu a ajuns la mine. A fost modul prin care mi-a transmis nu doar bijuteria, ci şi febleţea ei faţă de monarhie.
În 2005, mi-a venit rândul la primul salariu. Am intrat din întâmplare în Zebra Society, magazinul proaspăt deschis al designerului Carla Szabo, şi am ales o broşă-melc. Avea o cochilie dintr-un nasture auriu care îi dădea aerul unui bijuterii trecute prin timp. Nu mi-am dat seama atunci că se repetă scenariul. Au trecut şase ani şi încă mai port broşa. Garderoba mea este prima care suferă de pe urma schimbărilor mele de dispoziţie şi a capriciilor, şi cu toate astea, melcul auriu a rămas cu mine.
N-am reuşit să-mi explic de ce-mi place atât de mult bijuteria până când am întâlnit-o, recent, pe Carla Szabo. „Poate că motivul pentru care bijuteriile mele au succes este pentru că încapsulează spiritul meu jucăuş", mi-a spus ea în discuţia noastră.
Mi-am dat seama că asta e: broşa a rămas pentru că e unul dintre puţinele obiecte pe care le am şi spune o poveste universală şi individuală, în acelaşi timp. Este şi motivul pentru care designerul s-a delimitat evident de restul breslei. Bijuteriile sale sunt, înainte de toate, suporturi pentru stări care nu pot fi exprimate la fel de bine în cuvinte. Tot atunci mi-am dat seama că am ales un obiect care are voluptatea tranziţiei în timp şi în generaţii. Aşa că abia aştept să o dau mai departe.
Sînziana Boaru este jurnalist şi editor la departamentul "Vedete" al cotidianului "Adevărul".
