Cei mai puternici oameni din media, fondatorii unor companii-gigant, ascund întâmplări amuzante şi interesante legate de drumul lor de la prima afacere la miliarde de dolari. Ideile Google, Microsoft şi Apple nu au luat naştere în laboratoare de specialitate, ci fie într-o cameră de cămin, fie pur şi simplu dintr-o discuţie cu prietenii.
De la bani de buzunar la miliarde de dolari, din camerele de cămin, în sedii ultramoderne, acestea sunt poveştile oamenilor care au revoluţionat tehnologia construind companii precum Apple, Google sau Microsoft. Studenţi fiind, cu acea nebunie a tinereţii, dar în acelaşi timp înarmaţi cu pasiune şi devotament faţă de mediul tehnologic, mogulii digitali de astăzi au reuşit să creeze inovaţii care au schimbat lumea.
Steve Jobs, nedorit de tatăl sirian
Steve Jobs, părintele Apple, s-a născut pe 24 februarie 1955. Părinţii săi, Joane Simpson şi sirianul Abdulfattah Jadali, studenţi la acea vreme, s-au hotărât să dea copilul spre adopţie din cauza situaţiei financiare. Aceştia au căutat o familie cu studii superioare care să poate să-i ofere o educaţie bună micului Steve. Însă, după multe căutări, a fost adoptat de o familie care nu avea studii superioare. Părinţii adoptivi s-au angajat însă ca atunci când va veni vremea să-l trimită pe micuţul Steve la facultate. Fondatorul Apple s-a mutat împreună cu părinţii săi adoptivi, Paul şi Clara Jobs, în California.
Ulterior, soţii Jobs i-au adus lui Steve şi o soră, tot adoptată, pe care o chema Patti. După şcoala generală, Steve Jobs a urmat liceul din Cupertino, devenind un înrăit fan al trupei Beatles. Primul job l-a avut loc în vacanţa de vară, fiind angajat de către cei de la HP care i-au văzut interesul pentru tehnologie. Aici îl întâlneşte pe viitorul său partener de afaceri, Steve Wozniak.
A trăit la limita sărăciei
La 17 ani, după absolvir