Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dâmboviţa: Un copil de 11 ani s-a spânzurat după ce păriţii săi au divorţat

Publicat in Romania Libera, duminică 31 iulie 2011 ·

Un copil în vârstă de 11 ani din satul dâmboviţean Pătroaia Vale s-a spânzurat, duminică, de o grindă a casei, primele cercetări ale anchetatorilor arătând că băiatul ar fi recurs la acest gest din cauză că părinţii săi divorţaseră, iar el rămăsese în grija tatălui, transmite corespondentul MEDIAFAX

Rudele băiatului le-au declarat poliţiştilor că în ultima perioadă copilul era supărat, nu comunica şi probabil că suferise o depresie, în urma divorţului părinţilor.

"Copilul de 11 ani s-a spânzurat cu un cordon, iar motivul pare a fi faptul că mama sa divorţase şi se recăsătorise cu un alt bărbat. Băiatul le-a spus rudelor şi vecinilor că simte lipsa mamei şi că nu mai poate trăi fără ea, chiar dacă tatăl, Marin Mihalache, angajat la Piteşti, la Serviciul Domeniului Public, avea grijă de copii, respectiv de băiat şi de sora acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Raluca Trandafir.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care copilul s-a sinucis.

Un copil în vârstă de 11 ani din satul dâmboviţean Pătroaia Vale s-a spânzurat, duminică, de o grindă a casei, primele cercetări ale anchetatorilor arătând că băiatul ar fi recurs la acest gest din cauză că părinţii săi divorţaseră, iar el rămăsese în grija tatălui, transmite corespondentul MEDIAFAX

Rudele băiatului le-au declarat poliţiştilor că în ultima perioadă copilul era supărat, nu comunica şi probabil că suferise o depresie, în urma divorţului părinţilor.

"Copilul de 11 ani s-a spânzurat cu un cordon, iar motivul pare a fi faptul că mama sa divorţase şi se recăsătorise cu un alt bărbat. Băiatul le-a spus rudelor şi vecinilor că simte lipsa mamei şi că nu mai poate trăi fără ea, chiar dacă tatăl, Marin Mihalache, angajat la Piteşti, la Serviciul Domeniului Public, avea grijă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite achiziţionarea de avioane F-35

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru achiziţia a 32 de avioane multirol F-35, în cadrul programului de apărare aeriană. Contractul de 6,5 miliarde de dolari, aprobat în regim de urgenţă, va fi semnat pe 21 noiembrie.

Sezonul de schi e aproape. În Poiana Brașov s-au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Primăria Brașov anunță că a pus în funcțiune de vineri dimineață, 15 noiembrie, instalațiile care produc zăpadă artificială, pentru a amenaja pentru sezonul de schi pârtiile din Poiana Brașov. Tunurile și lănciile folosite pentru producerea de zăpad

Comisar șef în cadrul IGPR - Direcția de combatere a criminalității organizate, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum 59 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Gene

Cel puţin zece morţi în Spania, într-un incendiu într-un azil de bătrâni în apropiere de Zaragoza

News.ro acum 2 ore
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un incendiu într-un azil de bătrâni la Villafranca de Ebro, o localitate în nord-estul Spaniei, anunţă salvatori locali, relatează Reuters. ”Cel puţin zece persoane au murit în incendiul unui azil de bătr

Mike Tyson l-a pălmuit pe Jake Paul înainte de lupta de 80 de milioane de dolari. Reacția urâtă a adversarului său

Adevarul acum o ora
Mike Tyson revine în ring la 58 de ani în fața lui Jake Paul, un influencer devenit boxer, într-un eveniment organizat în Texas, pe stadionul AT&T, arenă cu 80.000 de locuri. Cei doi se vor lupta în noaptea de vineri spre sâmbătă, meciul fiind trans

Vremea se răceşte, în special în vestul României, până la mijlocul lunii decembrie

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se va răci în toată ţara, în special în vestul României, până la mijlocul lunii decembrie. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, mai

Nouă amânare în dosarul lui Vlad Pascu/ Următorul termen, stabilit pentru 6 decembrie/ Au fost cerute noi expertize

News.ro acum 25 minute
Judecătoria Mangalia a amânat, vineri, judecarea procesului lui Vlad Matei Pascu, şoferul drogat care ar fi accidentat mortal doi tineri şi ar fi rănit alţi trei, într-un accident petrecut vara trecută în localitatea 2 Mai. Următorul termen a fost s

Trump promite o „armată puternică” şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis joi o „armată puternică” şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina, la o gală organizată la reședința sa de la Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida relatează AFP.

Prognoza meteo: Vremea se încălzește de duminică. ANM anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale

HotNews acum 59 minute
Vremea se încălzeşte începând de duminică în toată țara, iar în prima parte a săptămânii viitoare temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei din calendar. Spre sfârşitul săptămânii viitoare însă, se va răci din nou și sunt aștept

Calendar-Ortodox Ce sărbătoare este astăzi, 15 noiembrie. Începe Postului Nașterii Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv. Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea di

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/7°
sâm.

2°/11°
dum.

2°/12°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
Timisoara
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/10°