În ciuda investiţiilor masive pentru reabilitare, muzeele şi casele memoriale duc în continuare lipsă de vizitatori. Numărul lor scade de la an la an, deşi turiştii găzduiţi în structurile de primire din judeţ înregistrează o uşoară creştere.
Muzeul Judeţean din Botoşani a avut în 2009, în toate secţiile arondate, 38.945 de vizitatori. Anul trecut au fost 31.800, iar pentru cel în curs conducerea şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ: să ajungă la 32.000 de plătitori de bilet. Un motiv invocat de responsabili pentru diminuarea numărului de clienţi culturali îl reprezintă închiderea unor unităţi de profil din subordinea muzeului.
Secţia de etnografie şi-a sistat activitatea, după ce clădirea în care funcţiona a fost retrocedată, iar Casa Memorială „Nicolae Iorga“ a fost la rândul ei închisă pentru reabilitare în perioada septembrie 2010 - iunie 2011. Absenţa persoanelor dornice să păşească într-un muzeu sau într-o casă memorială ţine însă, mai ales, de lipsa promovării. „Faptul că Botoşani nu este inclus într-un traseu turistic regional face ca numărul turiştilor să fie foarte mic. Agenţiile de turism ar trebui să facă acţiuni de promovare, dar ele sunt interesate să ducă turişti din Botoşani şi nu să îi aducă în judeţ“, a declarat Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean. Ea crede că şi lipsa locurilor de agrement din judeţ contribuie la micşorarea numărului de vizitatori, deoarece turismul cultural trebuie împletit cu agrementul. Majoritatea celor care trec pragul unui muzeu sunt şcolari, preşcolari şi oameni din alte părţi ale ţării veniţi la rude.
Lacul cu nuferi stă la privat
Consiliul Judeţean, căruia i se subordonează Muzeul Judeţean, a aprobat de mai multă vreme trasee turistice în care sunt incluse mănăstiri, biserici, muzee şi case memoriale, însă acestea nu sunt conexate cu rute ale unităţilor administrative vecine, a